Am intrat deja în război cu Rusia pentru Republica Moldova, fără măcar să știm acest lucru. Noi de vedem de gafele noastre politice de zi cu zi, unde candidați de la partide istorice au ajuns să cerșească voturi, alții se laudă că au dormit dezbrăcați, că știu să facă prăjituri sau de închină la moaște, fără să aibă habar cu ce ar trebui să se ocupe de fapt, în calitate de potențiali președinți de țară. În tot acest timp, la granițele noastre se întâmplă un fenomen îngrijorător: un fel de război rece pentru cucerirea tacită a Republicii Moldova se desfășoară chiar sub nasul nostru, dar ne încăpățânăm să nu îl vedem.

Maia Sandu este percepută în continuare ca fiind sigura candidată pro-europeană din aceste alegeri, iar adversarii săi se vor alia cu siguranță în turul doi, pentru a șterge urmele firavei dezvoltări pro-europene din ultimul mandat. În ciuda osanalelor care s-au perpetuat până în America, Republica Moldova este în continuare repetentă la capitolul reformă a justiției, ca și România de altfel. Iar acest lucru face loc astăzi infiltraților putiniști, care vor să țină în continuare puiul cel oropsit și orfan al României Mari în afara oricărei șanse de dezvoltare pe termen lung.

Alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie au fost marcate de interferența Rusiei în procesele democratice din Moldova, lucru la care se aștepta, de altfel, toată lumea. Susținătorii Maiei Sandu au sugerat pentru prima oară unirea cu România, după ce istoria a trasat o linie roșie prin mijlocul Moldovei, pentru a crea o țară-tampon în calea rușilor. De teamă că vor pierde alegerile în turul doi, unii dintre susținătorii lui Sandu propun ca aceasta să ia o măsură extremă de represiune: să convoace o ședință a Parlamentului Republicii Moldova până la 3 noiembrie și să anunțe unirea cu România, demarând imediat intrarea armatei române pe teritoriul Republicii Moldova pentru a ocupa granița, conform scenariului din 1918. Din punct de vedere istoric ar fi o reparație teritorială necesară, ar spune unii, doar că în acest context, al războiului care se apropie tot mai mult de granițele românești un astfel de gest ar detona pur și simplu securitatea relativă de la granițele noastre actuale. România ar deveni prima țintă a Rusiei, iar provocările de la granițe ar fi iminente. Pentru a ne întoarce și la propria noastră mocirlă politică, ne întrebăm oarecum retoric: oare care dintre efervescenții noștri candidați la prezidențiale ar fi capabili să ia niște decizii cu adevărat eficiente pentru limitarea pericolului rusesc? Ciolacu? Ciucă? Lasconi? Simion? Nu, am găsit! Cel mai bine ar fi să alegem direct moaștele Sfântului Dimitrie pe post de președinte, pentru că doar Sfântul Duh ne mai poate salva de propria noastră prostie și incultură.