Consiliul Județean extinde transportul școlar cu economiile din PNRR
Încă 6 microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea
”Astăzi venim din nou cu o veste bună pentru vâlceni: din banii economisiți la achiziționarea, cu fonduri din PNRR, a 26 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, vom mai cumpăra alte 6 microbuze, care vor ajunge la tot atâtea școli din localitățile vâlcene. Miercuri, 6 noiembrie, am semnat actul adițional la contractul de finanțare, care ne permite să folosim cele 1,4 milioane euro economisite pentru achiziția altor 6 microbuze de 16+1 locuri. Primele 26 de microbuze, pentru care am încheiat în luna august contractul de furnizare, vor ajunge în județ în luna ianuarie a anului viitor, mai devreme decât s-a angajat, prin contract, firma de la care au fost achiziționate. Deoarece nevoia de transport pentru elevii de pe raza județului Vâlcea este mult mai mare decât capacitatea pe care o pot acoperi 32 de microbuze electrice, ne străduim să mai obținem o altă finanțare pentru achiziția de microbuze. Ne dorim ca toți copiii din satele și cătunele județului să poată ajunge la școală, la timp și în condiții de siguranță”, transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.