La Malaia, primarul Gheorghe Dinculescu face din nou tandem cu viceprimarul Plăvițu

Malaia: Gheorghe Dinculescu își consolidează echipa pentru viitorul mandat

Gheorghe Dinculescu, primarul localității Malaia, și viceprimarul Petrică Plăvițu, ambii membri ai Partidului Social Democrat, continuă colaborarea pentru următorul mandat. După ce și-au consolidat echipa în mandatul trecut, cei doi reprezentanți și-au reafirmat angajamentul de a lucra pentru binele comunității din Malaia.

Mulțumesc membrilor Consiliului Local Malaia care au participat la ședința Consiliului Local. Urmează să luăm decizii importante pentru comunitate, cum ar fi proiecte de iluminat public, eficiență energetică pentru Școala Ciungetu, modernizarea dispensarelor din Malaia și Ciungetu, reabilitarea căminelor culturale și extinderea rețelei de canalizare în etapa a II-a”, a declarat primarul Dinculescu.

Un parteneriat apropiat cu cetățenii

Dinculescu a subliniat importanța colaborării cu cetățenii, promițând sprijin pentru fiecare locuitor, indiferent de problemele cu care se confruntă: „Ținem aproape: ușa este deschisă fiecărui cetățean, ca și până acum. Sperăm să rezolvăm cât mai multe dintre ele.

Viceprimarul Petrică Plăvițu a subliniat importanța continuității acestei echipe: „Continuăm împreună și mergem înainte în aceeași echipă frumoasă și puternică.”

Planuri

Primarul Dinculescu a evidențiat și realizările din mandatul trecut, dar și provocările întâmpinate: „Mandatul care tocmai a trecut a fost foarte delicat și complicat. A trebuit să intabulăm tot domeniul public și privat al localității, să pornim investiții importante și să apelăm constant la Consiliul Local pentru adoptarea hotărârilor necesare.”

Dinculescu și-a exprimat încrederea că noul Consiliu Local, format din 5 consilieri PSD, 3 PNL, 2 PRO și 1 MRS, va sprijini proiectele pentru modernizarea comunei Malaia.

„Sper din tot sufletul că și cu noul Consiliu Local vom avea o colaborare foarte bună și, împreună, vom continua proiectele propuse”, a adăugat primarul.

Mesaj de recunoștință

Dinculescu a ținut să mulțumească aparatului Primăriei pentru sprijinul oferit și locuitorilor comunei pentru încrederea acordată: „Mulțumesc inclusiv aparatului primăriei pentru sprijinul acordat în mandatul trecut și mulțumesc cetățenilor care mi-au acordat încredere pentru a continua ceea ce am început.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *