Toma Ciolacu: ”Dezvoltarea satelor este o prioritate”

Primarul Toma Ciolacu, din Stroești, crede cu tărie în dezvoltarea satelor. Cu investiții în infrastructură, educație și sănătate, primarul speră să atragă tinerii înapoi în localitate. Știe că oamenii își doresc o viață mai bună, chiar și în zonele rurale, și este convins că, doar prin implicarea primăriei, acest lucru poate deveni realitate.

  „Tendința de modernizare a societății se vede și la sat. Oamenii vor să-și crească nivelul de trai, iar noi, primăriile, trebuie să sprijinim această dorință prin dezvoltarea infrastructurii. Astfel este esențial să atragem fonduri europene și guvernamentale în comunitățile rurale” ,   afirmă primarul Ciolacu.

 

Pentru a aduce schimbări, primarul din Stroești a reușit să asfalteze peste 80% din drumurile comunale și de interes local, asigurând astfel o infrastructură modernă și accesibilă pentru locuitorii săi: „Avem asfaltat un procent de 80% din drumurile comunale și de interes local,” explică el, subliniind că accesul ușor în comună este important..

Educația este și ea o prioritate pentru primar: „  Școala gimnazială din Stroești beneficiază de echipament IT și mobilier, printr-un program finanțat prin PNRR,” a declarat primarul. Dotarea școlilor cu echipamente moderne este o investiție pentru copiii din comună, iar primarul se asigură că elevii din Stroești vor avea acces la cele mai bune condiții.

Unul dintre cele mai importante proiecte pentru comună este cel de introducere a rețelei de canalizare. În cadrul Programului „Anghel Saligny”, comuna Stroești a beneficiat de o finanțare inițială de 16 milioane de lei, parte dintr-un proiect mai mare, evaluat la 57 milioane de lei, ce acoperă întreaga localitate.

Un alt proiect este construirea unui parc fotovoltaic. „Tot cu fonduri europene se va amenaja, construirea și punerea în folosință a unui parc fotovoltaic pentru asigurarea necesarului de energie electrică în localitate, în satul Pojogi,” anunță primarul. Acest proiect este gândit pentru a reduce costurile.

Provocările dezvoltării satelor

Primarul recunoaște că modernizarea satelor vine și cu multe provocări, mai ales din cauza structurii demografice și a poziției geografice: „ „Într-o comună bine așezată, cu sate apropiate, infrastructura se poate rezolva mai ușor. La noi însă, cu satele depărtate și o populație îmbătrânită, procesul a durat mai mult, dar modernizarea a ajuns și aici,” spune primarul Toma Ciolacu din Stroești.  ” explică Ciolacu.

Exodul tinerilor este o altă problemă. Lipsa locurilor de muncă îi face pe tineri să plece, chiar dacă revin vara să își renoveze gospodăriile:  „Lipsa locurilor de muncă a făcut ca mulți tineri să plece. Politicienii promit mereu creștere economică și locuri de muncă, dar realitatea e alta,” adaugă primarul. În ciuda provocărilor, Ciolacu speră că, în viitor, tinerii vor reveni acasă și vor investi în propria comună.

Pentru Toma Ciolacu, dezvoltarea satelor este o prioritate și un element-cheie:  „Ca primar, trebuie să asigur comunității o infrastructură bună, utilități, și poate, pe viitor, tinerii noștri se vor retrage în satele lor,” concluzionează el.

Cu asfalt pe drumuri, școli dotate, apă și canalizare, iar pe viitor gaze la poarta fiecărei gospodării, Ciolacu este convins că satul  poate deveni un spațiu în care tinerii să aleagă să revină acasă.

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *