Silviu Iliescu, noul primar din Lăpușata este fiu al satului, profesor și om de cuvânt
Silviu Iliescu: „Sunt primarul tuturor cetățenilor din Lăpușata, iar sprijinul lor mă motivează să nu îi dezamăgesc.
Silviu Iliescu, noul primar al localității Lăpușata, și-a început mandatul cu o poveste de viață strâns legată de comunitate și cu o pasiune de mult timp pentru politică. Absolvent al Academiei de Sport din București și profesor la Colegiul Economic, Iliescu vine cu un bagaj profesional și personal puternic, fiind a treia generație din familia sa care locuiește în Lăpușata. Deși și-a dorit să fie un lider local de mai mulți ani, drumul său politic a fost unul anevoios. A avut primele încercări în Partidul Țărăniștilor, într-o perioadă de declin a acestuia, apoi a condus Partidul Conservator local, susținând alți candidați, însă abia alături de PSD a reușit să găsească susținerea necesară. Iliescu a fost „propulsat de oameni”, spune el, și este hotărât să pună în aplicare proiecte care să aducă beneficii reale comunității sale.
„Am cochetat de mult cu politica, dar nu am avut un partid puternic care să mă susțină. Am fost în Partidul Țărăniștilor într-o perioadă dificilă, apoi am susținut diferiți candidați locali. Abia acum, ca membru al PSD, am putut să ajung în funcția de primar,” ne explică el.
Rădăcini adânci în Lăpușata
Iliescu este mândru de rădăcinile sale din Lăpușata, fiind a treia generație a familiei sale care locuiește aici: „Străbunicul meu a ctitorit monumentul eroilor din centrul localității și școala veche, care a fost inaugurată alături de I.G. Duca,” spune primarul, rememorând istoria localității. Înțelegerea sa profundă asupra comunității îi dă motivația de a aduce schimbări durabile. „Deși tatăl meu a fost și el profesor, am ales să fac mai mult pentru satul nostru, să aduc Lăpușata pe un drum nou,” adaugă Iliescu.
Schimbări majore în agendă
Primarul are planuri mari pentru Lăpușata, planuri ce vor schimba fața comunității. „Vrem să construim un cămin pentru persoanele în vârstă. Avem în vedere clădirile fostului CAP, care arată bine și pot fi folosite. Trebuie să facem o expertiză a structurii, dar sunt optimist,” spune Iliescu.
Printre prioritățile sale se numără și investițiile în sport și educație pentru tineri: „Vom construi o sală de sport și un teren de fotbal cu gazon sintetic. Tinerii noștri merită să aibă unde se recrea. De asemenea, ne gândim la un teren de joacă pentru copiii din zona Broșteni și la modernizarea iluminatului stradal,” explică el. Iliescu subliniază că dezvoltarea infrastructurii este esențială. „În plan avem asfaltarea drumurilor comunale, iar drumul județean 676 intră și el în reabilitare. Aceste investiții vor îmbunătăți viața de zi cu zi a localnicilor.”
Restaurarea monumentelor istorice
Primarul are o legătură personală cu monumentul eroilor din centrul localității, fiind o construcție ctitorită de străbunicul său. „Pentru mine, restaurarea acestui monument e un proiect de suflet. Străbunicul meu, alături de fratele său, profesor universitar și ctitorul bisericii Sfântul Elefterie din București, a contribuit la ridicarea acestui monument. Am însemnările lui originale și sunt hotărât să păstrez vie această parte din istoria noastră, istoria localității,” ne mărturisește Iliescu.
Educația și sănătatea, în centrul atenției
Un alt proiect important este reabilitarea școlii vechi, care va fi transformată într-o sală de mese pentru copiii din localitate: „Îmi doresc ca toți copiii din Lăpușata să primească o masă caldă. Din experiența mea de profesor, pot spune că acest lucru este esențial pentru educația lor, mai ales pentru copiii din comunitatea noastră”, subliniază primarul.
Pe lângă educație, sănătatea este o altă prioritate: „Reabilitarea dispensarului medical este urgentă. Starea actuală este jalnică și nu putem continua așa. Oamenii au nevoie de servicii medicale decente,” adaugă Iliescu.
Cultura, un element esențial
Primarul are și planuri pentru promovarea culturii locale: „Lăpușata a dat țării mulți oameni de cultură, iar eu vreau să păstrez această moștenire vie. Vom organiza evenimente și vom sprijini inițiativele culturale locale,” spune Iliescu.
Situația financiară a primăriei
Cu toate acestea, primarul se confruntă și cu provocări financiare: „Am găsit primăria cu o datorie de 470.000 lei, o sumă semnificativă. O parte din acești bani s-au dus pe lucrări făcute „pe repede înainte”, iar acum trebuie să achităm facturi restante la energie electrică și alte cheltuieli. Dar nu ne plângem, suntem aici să rezolvăm problemele,” spune primarul.
Iliescu a reușit să obțină o suplimentare de buget de la Guvernul României, în valoare de 650.000 lei. „Cu această sumă sperăm să trecem anul cu bine. Avem mult de lucru, dar sunt optimist că vom reuși să aducem Lăpușata pe drumul cel bun,” încheie el.
Cu o agendă încărcată și o legătură profundă cu rădăcinile sale, noul primar al comunei Lăpușata, Silviu Iliescu, promite să aducă schimbările de care localitatea are nevoie: „Sunt primarul tuturor cetățenilor din Lăpușata, iar sprijinul lor mă motivează să nu îi dezamăgesc. Vom lucra ca o echipă – alături de viceprimarul Horațiu Zărnescu și de aparatul administrativ – pentru ca Lăpușata să fie un loc bun și frumos pentru fiecare” „ne-a declarat Silviu Iliescu.