SCM Râmnicu Vâlcea, singura echipă neînvinsă în Liga 3
SCM Rm. Vâlcea a câștigat vineri în Zăvoi, 1-0 cu Viitorul Dăești și a rămas singura echipă neînvinsă din cele 10 serii de Liga 3.
Calificată matematic în play-off, echipa lui Eugen Beza a avut de furcă vineri, în Zăvoi, cu Viitorul Dăești. Vâlcenii s-au impus cu 1-0, după reușita lui Cătălin Pîrvulescu din minutul 5, fundașul central venit în vară la SCM chiar de la Viitorul.
Profitând de absențele din tabăra gazdelor, Viitorul a dat o replică bună și a avut ocazii importante de egalare, dintre care o bară, a lui R. Dinu. S-a terminat 1-o și Viitorul mai are șanse minime să ajungă în play-off, fiind pe locul 8, cu 14 puncte din tot atâtea jocuri.
SCM a terminat jocul cu infirmieria plină. Ov. Popescu a fost înlocuit rapid, având pulsații la inimă. Înlocuitorul său, Trașcă a suferit și el probleme musculare, iar Iana s-a ales cu piciorul în ghips. Pîrvu s-a ales cu o entorsă în etapa trecută, iar pe lista accidentaților mai sunt Gherguș, Butușină, Sîrbu, Bărbuti, Neicu și Olaru. De remarcat debutul juniorului Vl. Ciortan.
SCM este lider detașat în Seria 8, cu 11 victorii și 3 egaluri, având 9 puncte avans față de locul 2. Echipa vâlceană a rămas singura neînvinsă în cele 10 serii de Liga 3 și va intra în play-off cu un avans consistent, care îi ușurează mult misiunea de a ajunge al doilea an consecutiv la barajele de promovare.
SCM-Oțelul, meciul anului pentru vâlceni
SCM Râmnicu Vâlcea întâlnește joi, de la ora 14.00, în Zăvoi pe Oţelul Galaţi, finalista Cupei din sezonul trecut. Partida contează pentru etapa a 2-a din Grupa D a Cupei României. Intrarea publicului pe stadion va fi gratuită, fanii având ocazia să vadă pe viu una din echipele solide din Superliga, cea condusă de Dorinel Munteanu.
Vâlcenii au pierdut primul meci din grupele cupei, cu CSM Reșița, astfel că șansele de calificare în sferturi au rămas minime. Se anunță însă un spectacol în Zăvoi,