Dispensar complet reabilitat la Șușani, pentru servicii medicale la standarde urbane

Locuitorii comunei Șușani se pot bucura în curând de un dispensar medical complet reabilitat și dotat modern. Lucrările, începute la începutul anului 2023, sunt în faza finală, iar primarul liberal Daniel Tudor promite condiții care pot concura cu cele din mediul urban.

Lucrările sunt avansate. Interioarele sunt deja gata, mai așteptăm ultima parte de mobilier, și ne pregătim pentru recepția lucrărilor. Este un dispensar care poate concura cu punctele de sănătate din orașe. Medicii vor avea condiții excelente pentru a-și desfășura activitatea,” a declarat Daniel Tudor, primarul comunei Șușani.

Eficiență energetică și curte modernă

Finanțat cu 2 milioane de lei din fonduri guvernamentale, proiectul a inclus reabilitarea completă a clădirii și eficientizarea energetică. „După finalizarea clădirii, vom continua cu amenajarea curții. Vom pune băncuțe și vom face alei pentru ca oamenii să se simtă bineveniți,” a adăugat  primarul.

Medicul de familie, sprijin pentru comunitate

Pe durata lucrărilor, medicul de familie și-a desfășurat activitatea într-un alt dispensar, situat în satul Râmești. Însă primarul Daniel Tudor are planuri mari și pentru această locație. „Intenționăm să transformăm dispensarul din Râmești într-un centru comunitar integrat. Contractul de finanțare este deja semnat, iar proiectul include și dotarea necesară. Lucrările vor începe primăvara aceasta,” a explicat primarul.

Primarul subliniază că investițiile în sănătate sunt prioritare pentru comunitatea sa. „Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. Aceste proiecte arată clar că localitatea noastră se modernizează iar noi avem grijă de oameni,” a încheiat Daniel Tudor.

În curând, locuitorii comunei vor avea la dispoziție nu doar un dispensar reabilitat, ci și un centru comunitar modern, ambele investiții semnificative pentru sănătate.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *