Se văd ”sferturile” în Liga Europei

Echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea a făcut un pas imens spre sferturile de finală ale EHF European League, după succesul reușit sâmbătă seara în Sala Traian, 32-29 (14-14) cu Sola HK (Norvegia).
Încurajată de 2.000 de fani, echipa vâlceană a început bine disputa cu norvegiencele de la Sola și a condus cu 6-3 în minutul 13. După un start bun de meci, portarul Foggea a suferit o contratură musculară și nu a mai putut evolua. Treptat, nordicele au reușit să echilibreze meciul și au egalat. La pauză, tabela arăta egalitate, 14-14. În startul părții secunde, Sola a avut momente mai inspirate și s-a văzut în avantaj, 19-17 în minutul 38.
Imediat, Vâlcea a apăsat pedala de accelerație și a întors rapid situația în favoarea sa, 24-21 în minutul 45, iar Sala Traian a devenit un vulcan. Sola a mai avut o sclipire, a egalat, 27-27, însă finalul de joc a aparținut complet echipei pregătite de Rasmus Poulsen, iar Kelemen a închis poarta. Într-o atmosferă incendiară, SCM a câștigat cu 32-29 și rămâne lider în cea mai tare grupă din EHF European League.
Principalele marcatoare ale SCM-ului au fost extremele: Hagman (7), Wollik (6) și Toublanc (6). Au mai înscris Elghaoui (3), Zschocke (3), Gogîrlă (3), Grigore (1), Necula (1), Bujor (1), Maidhof (1). În poartă, Kelemen a contribuit cu 8 parade, iar Julie Foggea a intervenit de 5 ori.
Vâlcencele au 5 puncte din 3 jocuri și șanse mari de calificare în sferturile de finală, acolo unde merg primele două clasate din grupă. În mod normal, roș-albastrele merg mai departe dacă câștigă pe 15 februarie, acasă, cu Borussia Dortmund, un meci care îi este la îndemână, nemțoaicele fiind ieșite din calcule.
Până atunci, pe 8 februarie, echipa finanțată de Primăria Rm. Vâlcea joacă în Norvegia cu Sola, acolo unde dacă nu pierde, își poate lua biletele pentru sferturile de finală.
Primul gol în Europa pentru Andreea Bujor
Interul stânga Andreea Bujor nu va uita prea curând meciul contra norvegiencelor, în care a reușit primul său gol în Europa.
”A fost emoționant, nu mă așteptam să joc alături de jucătoare atât de bune, mă bucur că mi s-a acordat șansa aceasta, mă bucur că am înscris primul meu gol în cupele europene. Diferența de la final a fost făcută de determinarea noastră. Sper să o ținem tot așa, să ajungem la turneul final” a afirmat Andreea Bujor.
Florin Verigeanu: ”Publicul a fost fenomenal”
După ce SCM este neînvinsă în grupa de EHF European League, conducătorul echipei, Florin Verigeanu își face calculele pentru sferturile de finală ale competiției.
”Este cea mai echilibrată grupă, nimeni nu se gândea că vom fi după trei etape pe locul 1. Am făcut meciuri foarte bune și la Dortmund și acasă cu Ikast, am repetat prestațiile pozitive și cu Sola. Toate trei adversarele sunt echipe foarte puternice și am reușit să bucurăm publicul care a fost fenomenal, atmosfera a fost una incredibilă. Publicul merita această victorie, ca să mai ștergem din evoluțiile mai puțin bune din campionat. Avem jucătoare profesioniste, foarte bune, cam toate joacă în naționalele de unde provin. E un lucru bun că antrenorul Poulsen a reușit să le capaciteze la maxim, a pregătit bine meciul și cu puțină atenție puteam să câștigăm și mai lejer” a declarat team-managerul de la SCM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu.
Anamaria Grigore: ”Un meci foarte bun”
Anamaria Grigore (19 ani) a fost surpriza pregătită de antrenorul Poulsen în formula de start pentru meciul cu Sola (Norvegia). Interul stânga a marcat și un gol în startul jocului cu norvegiencele. ”Mă bucur că am ajuns să joc la acest nivel, că îmi ajut echipa și pot să îmi aduc aportul pe teren. Sunt fericită că am câștigat și au venit atâția oameni să ne susțină. A fost un meci foarte bun și în atac și în apărare, am respectat tot ce ne-a cerut antrenorul și așa am câștigat. Acasă nu vrem să pierdem niciodată, arătăm determinare” a afirmat Grigore.