La Galicea, cetățenii beneficiază gratuit de cadastru. De executarea lucrărilor se ocupă primăria

Primarul Alexandru Mărăcine: ”Oamenii economisesc bani și își pot valorifica mai ușor proprietățile”

În comuna Galicea, procesul de cadastrare avansează, iar primarul Alexandru Mărăcine își dorește ca, până la finalul mandatului, această lucrare esențială pentru comunitate să fie finalizată. 70% dintre terenurile și proprietățile din localitate sunt deja înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, un avantaj major pentru cetățeni, care economisesc bani și își pot valorifica mai ușor proprietățile.

Cadastrarea – un avantaj pentru toți locuitorii

„Lucrările de cadastrare sunt realizate în proporție de 70%. A mers foarte bine acest program, oamenii au fost receptivi, comunică cu specialiștii, iar firma care execută lucrările face treabă bună. Sigur, mai apar probleme și unii sunt nemulțumiți, dar este singura soluție pentru a avea cadastru general. După ce finalizăm, localitatea va avea granițe clare, iar oamenii își vor putea vinde terenurile sau tranzacționa proprietățile fără probleme,” a explicat primarul Alexandru Mărăcine.

Acest program, derulat fără niciun cost pentru cetățeni, este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, fonduri europene și bugetele locale ale primăriilor.

Un proces gratuit care economisește bani pentru cetățeni

Deși cadastrarea nu pare un subiect urgent pentru toată lumea, primarul comunei Galicea subliniază că oamenii trebuie să înțeleagă cât de mult îi ajută această inițiativă:  „Oamenii trebuie să conștientizeze cât de mulți bani au economisit! Dacă ar fi trebuit să își facă cadastrul pe cont propriu, ar fi costat foarte mult. Acum, totul este gratuit, iar în viitor, orice tranzacție va fi mult mai simplă,” a declarat Alexandru Mărăcine.

Fără cadastrare, terenurile nu pot fi vândute, iar dezvoltarea localității este blocată. După finalizarea lucrărilor, fiecare proprietar va avea acte clare asupra terenurilor și clădirilor, ceea ce înseamnă mai multă siguranță și mai multe oportunități pentru comunitate.

Investițiile depind de bugetul anului 2025

În timp ce cadastrarea se apropie de final, primăria Galicea așteaptă bugetul pentru a continua investițiile:  „Mi-aș dori să păstrăm ritmul investițiilor din ultimii ani și să facem lucruri frumoase pentru Galicea. Dacă vom avea bani, cu siguranță vom face. Aștept bugetul,” a declarat primarul.

În funcție de fondurile disponibile, administrația locală va prioritiza proiecte care aduc beneficii directe locuitorilor, de la infrastructură și utilități, până la modernizarea instituțiilor publice.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *