Școlile din Stoilești  se modernizează. Lucrările încep în primăvară

Comuna Stoilești se pregătește pentru un an cu investiții semnificative în infrastructura școlară. Două unități de învățământ vor fi  modernizate, pentru a oferi elevilor condiții mai bune de studiu.

Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, a anunțat că școala din centrul comunei va avea două corpuri de clădire moderne, iar școala din satul Geamăna va fi complet reabilitată și dotată cu echipamente moderne.

Am obținut finanțare pentru modenizarea a două corpuri noi la Școala din centrul comunei. Am semnat contractul de finanțare și suntem în proceduri de avizare a proiectului tehnic. Dacă lucrurile merg conform planului, iar birocrația nu ne întârzie prea mult, sperăm să începem lucrările în primăvară și să le finalizăm până la începerea noului an școlar. Este nevoie de încă o sală de clasă, pentru că numărul de elevi a crescut, ceea ce este un semn bun pentru comunitate,” a declarat primarul Florin Ionescu.

Școala din Stoilești se va moderniza 

Modenizarea școlii din centrul comunei este un proiect esențial, având în vedere creșterea numărului de copii.

Lucrările ar putea începe în primăvară, imediat ce documentația este aprobată, iar obiectivul este ca  lucrările să fie gata înainte de începerea noului an școlar:

Școala din satul Geamăna: reabilitare completă cu fonduri europene

Un alt proiect important vizează modernizarea școlii din satul Geamăna. Această unitate este destinată învățământului primar și preșcolar și urmează să fie complet reabilitată:

Este posibil ca până la finalul lunii aprilie să dăm ordinul de începere a lucrărilor la școala din satul Geamăna. Este vorba despre o investiție de 3,8 milioane de lei, finanțată din fonduri europene. Licitația pentru desemnarea constructorului este în desfășurare,” a explicat Florin Ionescu.

Modernizarea include consolidarea clădirii, refacerea arhitecturii, creșterea eficienței energetice și dotarea cu echipamente noi.

Școala va fi reabilitată în totalitate. Vom lucra la partea de rezistență, arhitectură și eficiență energetică. Vor fi instalate pompe de căldură, panouri fotovoltaice și vom asigura dotarea completă cu mobilier și aparatură IT,” a mai spus primarul.

Aceste investiții sunt esențiale pentru asigurarea unor condiții adaptate cerințelor actuale de studiu și pentru o atractivitate mai mare a educației pentru micuți. Primăria Stoilești a accesat fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, ceea ce a făcut posibilă implementarea acestor proiecte.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *