Restart ca din tun pentru SCM. A spulberat Filiașul

Echipa de Liga 3 SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat detașat primul joc oficial al anului, 4-0 (2-0) în Zăvoi cu CSO Filiași.

Lider detașat în Seria 8 din Liga 3, echipa pregătită de Eugen Beza a reluat în trombă meciurile oficiale și s-a impus cu 4-0 în disputa cu a doua clasată, CSO Filiași, contând pentru etapa a 16-a a sezonului regular.

Denis Brînzan a deschis scorul în minutul 11 cu o lovitură de cap, după o centrare din flancul drept de la Rusu. Alexandru Sălcianu a punctat cu capul în finalul primei reprize după o centrare venită din corner de la Zaharia, astfel că vâlcenii aveau 2-0 la pauză.

SCM scor superb

După pauză, jocul a curs în aceeași direcție. Scăpat vijelios în careu pe flancul drept, Gabriel Dodoi a șutat puternic și a marcat pentru 3-0 în minutul 62.

Golgheterul Bogdan Rusu a obținut un un penalty în minutul 70 și tot el a transformat cu dezinvoltură. S-a terminat 4-0 pentru SCM, care și-a majorat astfel avantajul în fruntea seriei la 9 puncte. Echipa pregătită de Eugen Beza este demult calificată în play-off și ținând cont de avansul mare de puncte cu care va intra acolo, nu poare rata locurile de baraj.

SCM scor superb

Singura echipă neînvinsă în prima parte a sezonului în Liga 3, SCM Râmnicu i-a adus în această iarnă pe Denis Brînzan, Gabriel Dodoi și Alexandru Zaharia din Liga 2 (toți de la CSM Focșani), Patrick Tancău (juniori Shamrock Rovers – Irlanda), Răzvan Tamași (împrumut juniori FCSB), Claudiu Belu-Iordache (Concordia Chiajna), Riccardo Grigorescu (Agricola Borcea), Alexandru Dinoci (juniorii Campionii FC Argeș) și Bogdan Eftimie (Viitorul Tg Jiu). S-au reziliat acordurile cu Claudiu Trașcă, Radu Georgescu, Marius Neicu, Ionuț Olaru, Eduard Sârbu, Luca Turcu și Robert Gliga.

Cum se cunoaște, Sparta Rm. Vâlcea s-a retras în această iarnă, astfel că Seria 8 va continua cu doar 9 echipe. Cealaltă echipă vâlceană, Viitorul Dăești a obținut un rezultat pozitiv în această etapă, 2-2 în deplasare la Câmpulung Muscel.

SCM RM. VÂLCEA: Gherguș – Pîrvulescu, Dandea, Sălcianu, Tamași – Dodoi, Dinoci, Brânzan, Zaharia – Ivan, Rusu. Au mai jucat: Tancău, Neagu, V. Ionescu, Ov. Popescu, Pîrvu. Antrenor: Eugen Beza

SCM scor superb

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *