V-ați întrebat vreodată care este diferența dintre un om politic și un negustor? Omul politic reprezintă o mare masă de oameni și este împuternicit de popor (adică îi este dată puterea și drepturile fiecărui individ) pentru a le strânge pe toate într-un singur loc și a reprezenta întreaga comunitate care l-a ales. După învățător și preot, primarul sau președintele sunt cei mai importanți oameni dintr-o comunitate. Ce se întâmplă, însă, atunci când omul politic devine negustor și doar atât. Nu se gândește la oameni, la drepturile lor, nu are pic de compasiune pentru „turma” pe care cineva l-a votat să o păstorească? Simplu: își va vedea numai interesele financiare meschine, iar oamenii devin, în acest context doar niște umbre vagi ale perioadei când alesul era și el „OM”.

Fenomenul trecerii de la reprezentarea intereselor oamenilor, comunităților sau unor popoare întregi la simplul interes negustoresc iată că declanșează războaie greu de oprit sau omoară oameni, la propriu. Când „sclavii” rămân în viață ei sunt păstrați fie pe post de carne de tun, fie pentru a consuma sau a cumpăra produsele create și vândute într-un fel sau altul de negustori.

La nivel global avem în acest moment doi oameni politici, ambii „negustori neînfricați”, care s-au întâlnit la aceeași masă ca să-și împartă lumea ca pe o felie de tort. Tu iei glazura, adică minereurile din subsol, noi luăm blatul, adică terenul, iar apoi facem afaceri între noi să ne vindem reciproc ce mai rămâne. Cam așa ar arăta Putin și Trump negociind zâmbitori la aceeași masă cum să mai pună mâna pe o bucată din această lume. Orgoliul și interesul negustoresc au luat locul empatiei și grijii față de aproapele lor. Prea puțin probabil ca astfel de indivizi să simtă vreodată altceva decât nevoia de a-și satisface propriile plăceri, mai mari sau mai mici. Avem destule exemple și la nivel local, de primari care iau la pas localitățile pe care le gospodăresc și le cumpără sau le iau cu japca bucată cu bucată.

Nici unul dintre acești așa-ziși conducători nu este de fapt decât un asupritor al oamenilor năpăstuiți, al celor care nu au avut destul tupeu pentru a ajunge la nivelul de a tranzacționa tot ce mișcă în jurul lor. S-or fi gândit oare vreodată acești (ne)oameni că furnicuțele acelea care mișună prin teritoriile pe care ei la tranzacționează, acele mici puncte de pe radar, ucise acum cu miile în teritoriile abandonate de americani sunt oameni ca și ei? S-o fi gândit măcar o secundă „urmașul” lui Petru cel Mare că a te numi conducător înseamnă că protejezi oamenii, nu să îi omori? Toți acești negustor de vieți vor rămâne în istorie ca niște distrugători de popoare, ca niște cuceritori de carton, care au sacrificat o națiune întreagă pentru micile lor interese financiare. Să fie asta în avantajul rușilor sau americanilor? Nicidecum, pentru că vajnicii lor conducători nu vor avea nici o tresărire dacă va trebui să îi sacrifice și pe ei, în numele negustoriei.

Cine mai poate salva situația, în acest moment? Tot liderul unei mari puteri, care ar trebui să medieze acum interesele tuturor beligeranților, dar cu bună credință și în favoarea unei păci reale. Să fie China? Sau India? Poate fi oricare dintre ele. Europa nu va putea de una singură să susțină un război inegal, și asta o știm cu toții. Cât de bun ar fi un război global pentru economia Chinei, rămâne să stabilească doar conducătorii lor.