Primarul Nicolae Sărdărescu: „Horezu se dezvoltă prin fonduri europene și atragerea de investitori!”

Orașul Horezu continuă să se dezvolte rapid, cu proiecte care vor schimba complet infrastructura și economia locală. Primarul Nicolae Sărdărescu subliniază că succesul orașului se bazează pe atragerea de fonduri europene și pe un management eficient, fără să aștepte ajutor de la București: „Orașul acesta nu a trăit niciodată din finanțarea statului. Din contră, statul ne ia TVA-ul, tot ca să acopere necesarul altor localități care nu se pot autofinanța. La Horezu ne dezvoltăm prin proiecte, nu pomeni, și cresc veniturile din aceste investiții, care, la rândul lor, atrag investitori. Aceasta este formula magică: atrag investitori!”, a declarat primarul.
Centura ocolitoare de aproape 4 km – o investiție de peste 200 milioane lei
Unul dintre cele mai importante proiecte, pentru care se va da startul lucrărilor foarte curând, este centura ocolitoare a orașului Horezu, o investiție majoră în infrastructură, care va reduce semnificativ traficul greu, dar și poluarea:„Licitația este finalizată și, dacă nu apar contestații, lucrările vor începe în curând. Este un proiect complex, dar esențial pentru oraș”, ne-a explicat primarul.
Centura va avea o lungime de aproape 4 km și va costa 201 milioane lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027 și bugetul Ministerului Transporturilor. Traseul se va desfășura prin zona de sud a orașului, intersectând mai multe drumuri importante.
Ce beneficii aduce centura ocolitoare?
Această variantă de ocolire este esențială pentru fluidizarea traficului și eliminarea camioanelor din centrul orașului: „Scopul proiectului este să scoatem traficul greu din oraș, să reducem timpul de deplasare și să îmbunătățim circulația la intrările și ieșirile din Horezu. De asemenea, vom reduce poluarea fonică și emisiile nocive din zonele locuite”, a spus Nicolae Sărdărescu.
Centura va include pasaje, viaducte și intersecții giratorii, iar în zonele locuite se vor instala panouri fonoabsorbante pentru protecția locuitorilor. De asemenea, se vor construi parcări de scurtă durată și un sistem modern de iluminat cu LED-uri.
Bugetul local, o problemă? Horezu vrea echitate între localități!
Primarul Horezu atrage atenția asupra unei probleme financiare majore: orașul suportă singur costurile unor instituții care deservesc întreaga zonă, fără ca alte localități să contribuie: „Nu este corect ca eu să plătesc finanțările și cofinanțările pentru tot ce înseamnă Liceul Constantin Brâncoveanu, creșele, grădinițele, Spitalul Horezu – unde vin și pacienți din Berbești și alte 20 de comune – și să suportăm toate cheltuielile fără ca aceste localități să contribuie măcar cu un leu. Fiecare administrație publică ar trebui să vină anual cu o cotă stabilită pentru susținerea acestor instituții”, a declarat primarul.
În acest context, primarul susține că regionalizarea este necesară, pentru ca resursele financiare să fie distribuite echitabil între localitățile care beneficiază de servicii comune: „Nu este normal ca o localitate să nu aibă buget nici măcar pentru cheltuielile de funcționare. Trebuie să se stabilească criterii clare pentru regionalizare. Pe mine nu mă încurcă deloc, din contră, ar aduce echitate”, a subliniat Nicolae Sărdărescu.
Se continuă dezvoltarea fără creșteri de taxe
În ciuda provocărilor financiare, administrația locală din Horezu nu a majorat taxele și impozitele locale: „Noi nu am stat cu mâna întinsă la guvern și nici nu o să stăm! La Horezu nu s-au majorat taxele și impozitele, pentru că avem un grad de colectare de peste 88%. Noi ne autofinanțăm prin investiții și atragerea de fonduri europene, fără să punem presiune pe cetățeni”, a explicat primarul.
Proiectele continuă
La Horezu, programul de dezvoltare continuă, cu noi investiții în infrastructură, educație, sănătate și turism: „Direcția orașului nostru este clară: dezvoltare! Avem un portofoliu solid de proiecte europene în diverse etape de implementare și nu ratăm nicio oportunitate de finanțare. Valorificăm fiecare program cu fonduri europene, iar atragerea investitorilor rămâne o prioritate esențială”, a încheiat primarul