Dănicei,  buget de austeritate, dar cu priorități clare: școală nouă, cămin pentru bătrâni, rețea de gaze și investiții locale. „Nu putem face totul dintr-odată, dar nu renunțăm la nimic” – primarul Dumitru Pirneci

Comuna Dănicei începe anul 2025 cu un buget de austeritate, dar cu obiective bine stabilite. Prioritatea o reprezintă funcționarea administrației locale, urmată de cofinanțarea proiectelor deja începute. În ciuda constrângerilor financiare, autoritățile nu renunță la investițiile esențiale pentru comunitate.

Este un buget de austeritate. Nu avem prea mult spațiu de manevră, așa că prioritățile sunt clare. Asigurăm mai întâi funcționarea aparatului administrativ, apoi direcționăm fondurile către proiectele deja aflate în derulare. Avem un proiect important, cel privind construirea unei școli, care înseamnă mult pentru noi. De asemenea, sunt și alte investiții pentru care trebuie să asigurăm cofinanțarea”, a declarat primarul Pirneci.

Printre obiectivele importante pe lista administrației din Dănicei se numără construirea unui cămin pentru persoanele vârstnice. Este un proiect pe care primarul îl consideră esențial pentru perioada următoare.

Este proiectul meu de suflet. Ne dorim un cămin de bătrâni. Populația este îmbătrânită și avem nevoie de un astfel de centru. Analizăm programul de finanțare al Ministerului Dezvoltării, urmărim toate condițiile. Dacă nu vom putea construi din temelii, avem o variantă: să transformăm o fostă școală cu sprijinul Consiliului Județean. Dar până atunci, așteptăm o vizită a domnului președinte al CJ Vâlcea, pentru a vedea la fața locului dacă ne putem încadra”, a spus primarul.

Secretarul general al primăriei, Ionuț Narcis Voiman, a subliniat că echipa lucrează împreună pentru a accesa fiecare oportunitate de finanțare disponibilă. „Este clar că bugetul local nu poate acoperi toate nevoile. De aceea, trebuie să fim atenți la orice program de finanțare și să fim pregătiți cu documentația pentru a nu rata nicio ocazie”.

În paralel, primăria are în vedere și alte proiecte care urmăresc modernizarea infrastructurii. Printre acestea se află și extinderea rețelei de gaze, un proiect pentru care se fac deja demersuri. În comună s-au realizat investiții importante în ultimii ani, însă provocările rămân.

A fost greu, dar am muncit mult. Drumurile nu mai sunt de pământ ca în trecut, iar apa este mai bine gestionată. Dar mai sunt zone unde trebuie intervenit. Oamenii trebuie să simtă că lucrurile se mișcă. De aceea îmi doresc ca acest mandat să fie marcat și de un proiect cu impact social, precum căminul de bătrâni”, a completat Dumitru Pirneci.

Bugetul din acest an nu lasă loc pentru cheltuieli mari, dar direcția este clară: investiții în educație, grijă pentru vârstnici și folosirea eficientă a fiecărei resurse.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *