La Stoenești se modernizează dispensarul, se montează panouri solare și vin microbuze electrice pentru elevi

În comuna Stoenești, lucrurile se mișcă. Dispensarul medical din centrul localității va fi, în sfârșit, pus la punct. Clădirea va fi consolidată, va avea panouri fotovoltaice și va funcționa la un alt nivel. Sunt 3,5 milioane de lei, bani europeni, care vin prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă, a spus clar că nu mai era timp de pierdut. „Am depus proiectul la CNI în mandatul trecut. Am stat luni întregi în lista de sinteză. Întrebam mereu ce mai trebuie, ce lipsește. Nimeni nu ne spunea nimic clar. Am văzut că lucrurile sunt blocate și atunci am luat decizia: să căutăm altă variantă. Am refăcut documentația și am prins finanțare pe PNRR.”
Clădirea dispensarului va fi modernizată complet. În afară de consolidarea de structură, pe acoperiș vor fi montate și panouri solare. Acestea vor produce curent electric și vor reduce costurile lunare. Este un mare câștig pentru comună, chiar dacă, spune primarul, fondurile PNRR nu acoperă partea de dotări: „Asta e partea mai puțin bună. Vom avea clădirea pregătită, dar fără dotările medicale. Va trebui să ne gândim la altă sursă pentru asta.”
Primăria Stoenești se gândește însă la viitor și în alt mod. Trei stații de încărcare pentru mijloace de transport electrice vor fi montate în comună. Una va fi pusă în curtea școlii, pentru cele două microbuze electrice care vor ajunge în localitate. Alte două stații vor fi instalate în satele Piscul Mare și Dobriceni.
„„Avem un parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, prin care vom primi două microbuze electrice pentru transportul elevilor. Stațiile de încărcare vor fi montate cu bani din bugetul local. E un efort, dar e un pas spre normalitate și ne-am propus ca, înainte să vină microbuzele, să avem aceste stații deja instalate . Ne pregătim din timp”,”, a explicat primarul Gheorghe Dumbravă.
La Stoenești, nu se fac promisiuni mari. Se lucrează în liniște, dar cu cap. Se începe cu ce e urgent: sănătate, transport, cheltuieli reduse la curent. Chiar dacă banii vin greu, proiectele sunt gândite bine, unul câte unul.
Primarul Gheorghe Dumbravă spune că nu e vorba de vorbe, ci de muncă: „Când vezi că nu merge pe o cale, cauți alta. Nu poți sta deoparte și să aștepți să-ți vină totul pe tavă. Așa am făcut cu dispensarul. L-am trecut pe alt program, am obținut finanțarea, și acum îl facem. Simplu.”