România a votat. Și, pentru prima dată în istoria recentă, votul a fost ca o palmă pe obrazul rațiunii. George Simion, un om care ridică tonul și promite „curățenie”, a obținut aproape 41% din voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale. În spatele lui, mult mai departe, Nicușor Dan și Crin Antonescu s-au bătut pentru locul doi, cu cifre apropiate, dar fără vlagă. Victor Ponta a rămas pe margine, iar Elena Lasconi abia s-a văzut.

Ce înseamnă asta? Că România e furioasă, că oamenii s-au săturat. Și-au pus speranțele într-un om ”de galerie” care promite să dea totul peste cap, fără să spună clar ce pune în loc. Mulți l-au ascultat când a spus că vrea oameni „curați și demni” în funcții. Dar nimeni nu l-a întrebat ce înseamnă asta, cine decide curățenia, cine dă demnitatea.

Discursul  din holograma lui George Simion din seara alegerilor a fost mai mult decât o declarație politică. A fost un semnal de alarmă. Cuvintele lui, spuse cu voce tare, au sunat ca o promisiune a unei conduceri autoritare, în care cei care nu sunt „curați” sunt scoși din joc: „Oamenii simpli și curați trebuie să conducă”. Și de aici începe problema.

Pentru că democrația nu înseamnă „curat” sau „necurat”. Nu e o mașină de spălat. E despre drepturi egale, despre libertatea de a gândi diferit, de a spune nu, de a alege fără frică. Când un lider împarte oamenii în „buni” și „răi”, în „ai noștri” și „ai lor”, începe alunecarea spre autoritarism.

Cum s-a ajuns aici? Simplu: multă frustrare, puține soluții

Românii sunt sătui de promisiuni goale. De ani de zile, puterea s-a plimbat între aceleași mâini. S-au schimbat fețele, dar problemele au rămas. Salarii mici, școli în ruină, spitale fără medici. Nimeni nu a mai avut răbdare. Și în acest haos, un om cu discurs simplu, cu steagul în mână și voce puternică, a devenit speranța a patru milioane de oameni. Pentru unii, poate chiar salvarea.

Turul doi nu va fi o alegere obișnuită. Va fi un test de luciditate

Cei care cred că alegătorii lui George Simion pot fi convinși de partide, de lideri politici sau de recomandări oficiale, se înșală. Acești oameni au ales deja. Cu sufletul, cu nervii, cu durerea. Nimeni nu le va schimba părerea. Mai ales când, ani la rând, au fost tratați cu dispreț.

Acum, între Simion și Nicușor Dan, bătălia va fi dură. Nicușor Dan nu are forța vocii, dar are calmul argumentului. Nu e liderul care electrizează mulțimile, dar poate fi omul care evită prăpastia.

Când o idee greșită prinde la mulți și devine regulă

Dacă acest vot nu e doar un accident, ci o direcție, atunci vorbim de o ruptură între popor și democrație. De o formă de sinucidere colectivă, în care libertatea e înlocuită de ordine, iar pluralismul – de tăcere. Așa începe tirania majorității: cu buletinul de vot în mână și credința că „noi, cei mulți, avem dreptate pentru că suntem mai mulți”. Dar democrația nu e o competiție de strigăte. E despre reguli, echilibru, respect.

Când mulțimea devine singurul judecător, adevărul e primul care dispare. Și cu el, libertatea. Tirania majorității nu are chip, dar are forță. Și dacă nu e oprită, nu se mulțumește cu victoria. Vrea control, vrea supunere, vrea liniște prin teamă.

Ce mai poate fi făcut? Două săptămâni de luciditate. Atât avem.

Românii trebuie să aleagă. Nu între doi oameni. Ci între două lumi. Una în care dreptul de a gândi altfel este apărat. Și una în care doar vocea cea mai puternică se aude. Una în care schimbarea se face prin lege, muncă și răbdare. Și una în care schimbarea se face prin eliminare.

Astăzi, pe hârtie, suntem încă o democrație. Dar dacă votul din 18 mai va fi un nou urlet al furiei, atunci hârtia se va rupe. Și în locul ei vom avea un steag fluturat pe o ruină.