Indiferent ce președinte avem va fi greu. Dar să nu ne mințim singuri. Suntem pe marginea prăpastiei, cu ambele picioare în gol, a refuza să ne agățăm acum de ultima frânghie care ne mai este aruncată în acest haos ar fi o greșeală fatală. Nu este același lucru să fim primiți la masa Europei și acceptați ca parteneri viabili de dialog sau să ne autoizolăm din prostie și să ne tăiem singuri și ultimul punct de sprijin în fața acestei crize.

Pentru prima oară după Revoluție am văzut vineri, puțin înainte de alegeri, pe marginea celui mai aglomerat drum european care ajunge la graniță niște oameni normali care protestau în liniște, din disperare. Nu erau nici hipnotizați în masă ca votații extremiști, nici băuți, nici îmbrăcați fistichiu. Erau pur și simplu niște români tăcuți și triști care probabil nu ieșiseră niciodată până atunci la un protest, se vedea pe fețele lor că s-ar fi simțit mult mai bine în confortul casei lor decât pe marginea șoselei aglomerate, dar, cu toate acestea au ales să reacționeze în ultimul moment, în ultimele ore înainte de vot. Un șir tăcut de vreo 10 – 15 oameni îmbrăcați modest și cu mult bun simț care țineau tăcuți pancarte în mâini. „Mergeți la vot”, „Nu vrem să plecăm din Europa”, „Salvați România cât mai este timp”, „Este ultima noastră șansă”, acesta era tipul de mesaje care îți ajungeau undeva unde sloganurile electorale nu ar putea pătrunde niciodată: în conștiință.

Iată, m-am gândit, în timp ce politicienii și oameni ai bisericii aleg să se ascundă fiecare pe unde poate de teama extremismului sau laudă cu un oportunism abject susținătorii „georgismului” deșănțat oamenii aceștia simpli au ales să se trezească și să încerce să îi trezească și pe alții. Au ales să vorbească, nu să tacă sau să aducă osanale unor indivizi care amenință democrația și orice urmă de libertate din această țară. Obosiți probabil după muncă ei au ales să iasă din case și să le ceară ajutorul celorlalți așa cum puteau.

De data aceasta, oricine va ieși președinte, România trebuie să se trezească la realitate. Nu va veni nimeni, nici măcar acel Dumnezeu pe care îl „prostituează” în fiecare zi în fața noastră Georgescu și acoliții lui Putin, să ne atârne în fiecare dimineață la poartă câte o plasă cu 1000 de euro de căciulă. Nimeni nu ne va ajuta, trebuie să ne ajutăm singuri. Cum să facem asta? Cântând osanale lui Trump sau Putin? Nici vorbă, trebuie să rămânem un stat suveran, cu oameni liberi să vorbească, liberă să își câștige existența așa cum se pricep și, mai presus de toate, trebuie să rămânem europeni, pentru că trăim aici, în acest spațiu geografic. Nu trăim nici la Moscova, nici la Washington. Trăim aproape de bulgari, de polonezi, de francezi, austrieci și germani, adică exact lângă acele popoare care ne-au primit în ultimii ani și muncitorii să câștige un ban în plus. Câți români își câștigă existența în America sau Rusia? Foarte puțini, față de marea masă de „diasporezi” disperați după schimbare, care îmbrățișează astăzi idei extremiste și izolaționiste, dar trăiesc din bani europeni. Vreți să trăiți singuri, băieți? Ce ați fi voi fără Europa? Unde ați mai merge să munciți sau să fur…găsiți diferite lucruri?

Spuneam că toată lumea va trebui să se trezească. Nu doar diaspora, ai cărei creieri au fost tocați mărunt cu sloganuri bine meșteșugite și cu promisiuni goale, definite apoi ca „strategii de marketing”. Vor trebui să se trezească la realitate și politicienii, pentru că așa cum au supt ei până acum din banii oamenilor nu se mai poate, vor trebui să se trezească urgent și bugetarii, acea mare masă de angajați care nu produc absolut nimic, doar plimbă câteva hârtii dintr-un birou în altul pe bani mulți. Toți vor trebui să facă un singur lucru: să se apuce serios de muncă pentru a reconstrui această țară aproape distrusă de zeci de ani de jaf susținut și de nepăsare dusă la extrem. Fiecare a trebui să muncească și să producă ceva, altfel ne paște falimentul, chiar dacă ne va fi președinte însuși Sfântul Petru. Am refuzat cheile raiului cu mulți ani în urmă, când am vândut totul pe bani puțini, chiar și propriii noștri copii. Acum trebuie să reconstruim această țară bucată cu bucată. Ultima frânghie de sprijin este Europa, nu Rusia. Europa ne-a dat bani, Rusia nu știe decât să cucerească și să jefuiască. Depinde ce ne dorim: să fim mințiți, jefuiți și violați în continuare de primul venit, sau să ne luăm soarta în propriile mâini și să salvăm ce se mai poate. Cine spune că mai rău de atât nu se poate să îi întrebe pe ucraineni. La ei s-a putut. Mult mai rău!