Golul alpin Mirăuțu, miza care poate urca  Voineasa în topul turismului european

Voineasa, o așezare mirifică, cu un peisaj natural care îți taie respirația, cu pârtii omologate și un teren câștigat recent în instanță – Golul alpin Mirăuțu – are toate șansele să devină o stațiune de top în Europa.  Totul depinde însă de bani, de legislație și de voința autorităților decidente de la nivel național.  Primarul Gabriel Năstăsescu  știe ce are de făcut, dar spune că nu poate singur. Lipsesc pârghiile. Lipsesc și locurile de cazare. Dar speranțele rămân mari

Primarul Gabriel Năstăsescu:  „Am avut zăpadă naturală, sezonul a fost bun!”

La finele lunii mai vom face o statistică. Estimăm că am avut undeva între 70.000 și 80.000 de turiști în acest sezon. Cam așa a fost și în anii trecuți. Anul acesta ne-am bucurat de zăpadă naturală, spre deosebire de anul trecut”, a spus primarul Gabriel Năstăescu.

În ciuda cifrelor bune, administrația spune că sunt multe lipsuri. Primăria vrea să organizeze concursuri de schi, dar pentru asta e nevoie de mai mulți bani și, mai ales, de mai multe locuri de cazare:   „La Voineasa sunt peste 1200 de locuri de cazare. Nu sunt suficiente. Dacă am avea mai multe, am putea atrage și mai mulți turiști, mai ales că pârtiile de schi sunt omologate FIS – Federația Internațională de Schi”, a mai declarat primarul.

Golul alpin Mirăuțu – 133 de hectare de vis pentru schi

Primăria Voineasa a câștigat în instanță un proces cu Obștea Pociovaliștea pentru un teren important, Golul alpin Mirăuțu. „Este un teren al statului, dar acum e în administrarea noastră. Ne-am judecat, le-am anulat parțial titlul de proprietate, iar acum avem titlu definitiv și irevocabil”, spune Gabriel Năstăescu.   În acte, terenul are 197 de hectare, dar măsurătorile reale arată 133 de hectare.

Golul alpin Mirăuțu – atuul turistic cu care Voineasa  poate  să concureze Austria

Terenul are un potențial turistic uriaș, iar planurile administrației sunt ambițioase: „Vrem să extindem domeniul schiabil de la Obârșia Lotrului. Putem face două sau trei instalații de schi care să acopere 3 kilometri. Se pot amenaja și pârtii mai scurte între acestea. Le putem uni pe vârf cu domeniul actual și putem monta trei telescaune. E o zonă spectaculoasă, unde zăpada naturală se menține până la începutul verii. Dacă facem legătura pe vârf cu domeniul existent, putem transforma zona într-o stațiune adevărată, cum e în Austria sau Elveția. Dar ne trebuie bani, sprijin și voință din partea statului”, a transmis primarul.

Până când planurile se concretizează, Golul alpin Mirăuțu va fi închiriat crescătorilor de animale pentru ca primăria să poată obține fonduri de la APIA. Intabularea este primul pas. „Trebuie să scoatem tot ce se poate din fiecare teren. Până facem domeniul schiabil, măcar să vină bani din pășunat”, spune primarul.

Se pregătește licitația pentru administrarea pârtiilor

În paralel, administrația locală lucrează la documentația pentru organizarea licitației privind administrarea domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.  „S-a făcut dezbaterea publică. Urmează caietul de sarcini, apoi documentația și ridicarea în SEAP. Poate participa oricine știe să administreze un domeniu schiabil. Trebuie transparență și seriozitate.”

Scopul este să vină cineva capabil, care să întrețină pârtiile și să atragă turiști.

Un proiect de 6 milioane de euro: sanie de vară

Voineasa vrea turism și pe timp de vară. De aceea, împreună cu Consiliul Județean, primăria a pregătit un proiect important: o sanie de vară:    Documentația este finalizată. Studiul de fezabilitate este făcut. Proiectul costă 6 milioane de euro. Noi avem parteneriat cu Consiliul Județean, pentru că singuri nu putem asigura cofinanțarea de 10%. Așteptăm ca cineva de la București să spună clar cum mergem mai departe. Am fost la minister, am întrebat, dar toată lumea tace din cauza alegerilor.

Este un proiect important care ar aduce turiști și în lunile de vară, nu doar în sezonul de iarnă.

Chiar dacă sania este demontabilă, proiectul va fi gândit în așa fel încât să nu afecteze sezonul de iarnă. „„O vom construi de așa natură încât să fie funcțională și iarna. Nu încurcă schiurile”, adaugă primarul.

Turismul este singura șansă pentru Voineasa

Primarul:  „Turismul e tot ce avem. Dacă ar fi după mine…”

 Primarul Gabriel Năstăsescu crede în potențialul localității. Spune că nu există altă cale pentru dezvoltare în afară de turism „Eu iubesc Voineasa, iubesc muntele, schiul. Sunt omul care vrea să pună această minune de așezare pe harta turistică la adevărata ei valoare.  Turismul este singura sursă de venit. Nu avem altceva. Dacă ar fi după mine, Voineasa și Obârșia Lotrului ar fi mai tari decât stațiunile din Austria și Elveția. Au un potențial uriaș. Dar nu pot singur.”

Primarul are și un vis. Ar vrea o lege care să permită parteneriate public-private mai simple și mai clare. „Sunt sistate acum, din cauza gândirii greșite. Dacă o primărie face un parteneriat public-privat, toți zic că e afacere, că s-a făcut cu firma X, nu cu Y. Asta ne ține pe loc.”

Acționariat local pentru proiecte turistice

Primarul are o idee simplă, dar greu de pus în practică. Ar vrea  ca mediul privat să creeze o societate pe acțiuni formată din locuitorii comunei:  „Mi-ar plăcea să dezvoltăm zona cu fonduri europene, într-o societate pe acțiuni formată chiar din oamenii din Voineasa. E un bun al comunității. Fiecare să contribuie financiar și să devină acționar. Dar nu se poate, nu există pârghie legală.”

Voineasa – între potențial și piedici

Voineasa are munți, pășuni, pârtii și turiști. Are primar cu viziune și Consiliu Județean partener. Ce nu are? Bani pentru cofinanțare. Legi care să-i lase să construiască. Sindicate care să înțeleagă că ruina și paragina alungă turiștii. Și o viziune națională care să pună în valoare localitățile cu potențial.

Primarul Gabriel Năstăsescu  nu se plânge, dar spune lucrurilor pe nume și trage semnale de alarmă.. Continuă să creadă în șansa Voinesei. Merge la ministere, discută cu investitori, își asumă proiecte. Dar recunoaște sincer că nu poate face totul de unul singur:

Voineasa și Vidra ar putea fi mai tari decât stațiunile din Austria sau Elveția. Dar singur nu pot. Avem nevoie de sprijin real și de legi care să ne lase să construim.”

Până când toate acestea se vor schimba, administrația face tot ce poate cu ce are și încearcă să transforme fiecare metru de zăpadă, fiecare hectar de teren și fiecare idee în aracții pentru turiștii îndrăgostiți iremediabil de acest colț de rai: Voineasa.

 

Voineasa Voineasa Voineasa Voineasa Voineasa

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *