Copiii, în centrul atenției la Drăgoești. Excursii, proiecte și sprijin real

Toți copiii din comuna Drăgoești vor pleca într-o excursie specială, dacă vremea va permite, în acest weekend. Dacă nu, vor pleca sigur în zilele următoare. Destinația este DexiWorld Park Mălaia, un parc tematic care îi va bucura atât pe cei mici, cât și pe părinții și bunicii care îi însoțesc:

Am luat această decizie pentru siguranța celor mici. Fiecare copil va fi însoțit de un părinte, un bunic sau de un cadru didactic. Este important să fie supravegheați și să se simtă bine”, spune primarul comunei, Dorinel Boncan.

Administrația locală a pus la dispoziție două autocare. Acțiunea este organizată de biblioteca din comună, prin bibliotecara Bianca Boncan, cu sprijinul primăriei.

Programul nu se oprește doar la vizitarea parcului. Copiii vor avea parte și de un picnic în natură. Vor juca volei, badminton sau alte jocuri simple, alături de însoțitori. Fiecare își va aduce păturica, iar atmosfera va fi relaxată, cu supraveghere din partea profesorilor și a părinților.

Am vrut să le oferim ceva frumos. Să iasă, să se joace. Să petreacă timp cu părinții. Copiii trebuie susținuți, nu doar la școală. Și în afara ei. Le mulțumesc părinților că s-au implicat”, a declarat primarul

Premianții vor merge la mare

Excursia la Mălaia este doar începutul. Primăria Drăgoești pregătește deja o surpriză pentru anul viitor. Copiii care iau cele mai bune note și obțin premii la școală vor pleca într-o tabără la mare.

Este modul nostru de a-i încuraja.  Vrem să-i răsplătim și să le arătăm că munca lor contează. Cu cât sunt mai mulți copii premianți, cu atât mai bine. Ne dorim să-i vedem fericiți și motivați”, spune primarul.

Directorul școlii din localitate, doamna Ducu Nadia, este parte activă din acest proiect. „Colaborăm foarte bine cu doamna director. Comunicăm des și ne sprijinim reciproc”, afirmă primarul Boncan.

Masă caldă pentru copii

Pe lista de priorități a administrației locale se află și un proiect important: construirea unei săli de mese pentru elevi. Primarul speră ca, în curând, comuna să fie inclusă în programul național de acordare a unei mese calde pentru copiii din mediul rural:

Este esențial ca fiecare copil să aibă o masă caldă. Nu toți au aceeași situație acasă. Am acționat cu grijă pentru ca fiecare copil, indiferent de situație, să fie ajutat. Nu lăsăm pe nimeni în afară”, adaugă Dorinel Boncan.

Până când sala de mese va deveni realitate, primăria continuă să sprijine în mod concret elevii din familii cu venituri reduse. În comună există deja exemple clare de sprijin oferit discret, fără să fie nevoie de vorbe multe.

Un început de mandat cu fața spre copii

Primarul Dorinel Boncan și-a început mandatul cu pași clari spre educație, sprijin și bucurie pentru cei mici. Vizitează școala, vorbește cu elevii și profesorii, caută soluții și face lucruri simple, dar care au efect imediat.

O comunitate care se adună pentru copii

La Drăgoești, totul a pornit cu grijă și puțină imaginație. Biblioteca, școala, părinții și primăria lucrează împreună. Fiecare ajută cu ce poate, pentru ca fiecare copil să fie susținut.  Să simtă că are locul lui. Că face parte dintr-o comunitate care îl sprijină.

Excursia programată pentru acest weekend este una dintre acțiuni. Dacă vremea va fi bună, plecarea se face acum, sâmbăta aceasta. Dacă nu, se amână pentru weekendul următor. Vor urma și alte activități. Tabere. Serbări. Întâlniri care aduc bucurie.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *