Proiecte pe toate fronturile la Băbeni: gaze, apă, trotuare, locuri de joacă și bani europeni în vizor

La Băbeni, administrația locală  nu a oprit lucrurile, chiar dacă perioada e marcată de blocaje.   Termenele se întârzie, fondurile vin greu de la București, iar unele programe naționale sunt în stand-by. Cu toate astea, primăria continuă să lucreze.    Sunt proiecte în derulare, altele deja terminate, și planuri clare care așteaptă finanțare.   Cu răbdare și muncă, echipa din primărie încearcă să țină orașul în mișcare.

Primarul Ștefan Bîzîc spune clar:   „Este o perioadă de stagnare acum, dar nu cred că banii europeni pentru investiții se vor opri. Am convingerea că vom depăși această stare de criză. Lucrurile vor reveni și va fi bine. România s-a dezvoltat și asta se vede. Este ilogic să ne întoarcem în regres. Eu cred cu tărie că drumul nostru este unul european”.

În prezent, la Băbeni se lucrează cu bani din bugetul local. Un exemplu concret este finalizarea rețelei de gaze în zona Valea Mare:   „Am reușit să finalizăm rețeaua de gaze pe o lungime de 1,4 kilometri. Au început să vină oamenii la primărie să ceară branșare. Sunt destul de mulți, neașteptat de mulți ”, a precizat Bîzîc.

Tot cu fonduri locale, s-a intervenit și în alte zone. În satul Bonciu se lucrează la canalizare. Pe strada Preot Oprițescu și pe strada Plopilor, la rețeaua de apă. Urmează lucrări și pe strada Tătărani, dar și pe două străzi din Valea Mare.

În paralel, primăria pregătește documentația pentru proiecte mai mari, care vor fi depuse la Administrația Fondului pentru Mediu:  „Vom depune documentația pentru finanțare la AFM pentru apă și canalizare – lucrări de reabilitare și extinderi în tot orașul”, a spus primarul.

Un alt proiect ține de eficiența energetică. Sunt vizate toate școlile din Băbeni, inclusiv liceul: „Vom depune proiect pentru finanțarea eficienței energetice pentru clădiri: liceul și toate clădirile de școli din oraș”, a explicat el.

În plus, primăria are acum o nouă oportunitate: au fost înființate asociații de proprietari la blocuri. Asta înseamnă că pot fi accesate fonduri europene pentru reabilitarea și consolidarea acestora:  „Faptul că s-au făcut asociații de proprietari în oraș înseamnă foarte mult. De acum încolo putem urmări axele de finanțare necesare pentru accesarea banilor europeni”, a spus primarul.

Pentru anul viitor, se are în vedere un nou proiect important: trotuare pe marginea drumului național. Dacă nu se găsesc bani europeni, lucrările vor începe etapizat, din bugetul local:  „Anul acesta nu se va întâmpla, dar de anul viitor voi începe cu amenajarea trotuarelor. Dacă nu găsim finanțare, vom face lucrările cu bani din bugetul local, printr-un proiect multianual”, a declarat Ștefan Bîzîc.

Alte intervenții vizează viața de zi cu zi. Se vor moderniza cele cinci locuri de joacă. În zona blocurilor, vor fi montate gheene noi pentru gunoi:  „ Începem să modernizăm cele cinci locuri de joacă. Am comandat gheene noi pentru zona blocurilor. Facem ce putem cu resursele de care dispunem”,  a transmis primarul.

Prin urmare, primăria din Băbeni caută soluții reale. Fie din bugetul local, fie din fonduri externe. Nimic nu e lăsat deoparte: rețele, clădiri publice, drumuri, spații de joacă și blocuri.

Chiar dacă unele investiții depind de aprobări sau finanțări externe, primarul spune clar că nu va opri lucrurile din mers. Va căuta toate variantele posibile, iar ceea ce se poate face acum, se face.

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *