Oficiali de la București încearcă să justifice o măsură dură sub pretextul „eficientizării bugetare”: comasarea bibliotecilor. Ce pare o decizie tehnică ascunde, de fapt, o realitate gravă. Se taie din cultură. Se taie din educație.. Iar cei care simt direct efectele nu sunt doar bibliotecarii, ci și copiii, bătrânii, părinții care își duc micuții la bibliotecă, tinerii care vor să învețe ceva în plus, profesorii care caută sprijin, oameni care mai speră într-un viitor în care cartea și cunoașterea au loc.

Decizia de a comasa bibliotecile nu e doar o eroare de strategie. E o tăiere brutală a unui sprijin esențial pentru zeci de comune. În special pentru cele din mediul rural, unde biblioteca este adesea singurul loc unde oamenii au acces gratuit la informație, la internet, la cărți sau la activități educative.

    Iuliana Radi:„Bibliotecile nu sunt doar clădiri cu rafturi”

La Bunești, situația este cât se poate de clară. Biblioteca comunală a fost modernizată cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, printr-un proiect finanțat prin PNRR. Spațiul a fost transformat complet, dotat cu echipamente moderne, adaptat pentru copii, tineri și adulți. Totul s-a făcut pentru ca această bibliotecă să devină un centru activ de educație, informare și sprijin.

Iuliana Radi, bibliotecar la Biblioteca comunală Bunești, subliniază:   „Bibliotecile nu sunt doar niște clădiri cu rafturi. Ele sunt spații vii. Aici, copiii învață să citească, tinerii caută răspunsuri, părinții găsesc ajutor. Comasarea înseamnă reducerea accesului la cultură și informație. Este ca și cum am șterge cu buretele ani întregi de muncă și dedicare.”

Mulți bibliotecari cu dedicație din județ au construit, de la zero, aceste locuri. Au strâns cărți, au convins copiii să vină, au făcut ateliere, au creat comunitate în jurul lecturii. Iar acum, fără discuție, fără analiză reală, munca lor este ignorată.

  Iuliana Radi: „Un singur copil care visează e suficient”

Când statul stabilește că o bibliotecă „nu mai este necesară” într-o localitate pentru că sunt prea puțini oameni, apare o întrebare dureroasă: câți oameni trebuie să fie într-un sat ca să merite o bibliotecă? De ce trebuie să punem cunoașterea în balanță cu cifrele?:  „Un singur copil care visează. Un singur tânăr care vrea să învețe. O singură comunitate care speră. Atât e suficient ca o bibliotecă să fie necesară. Niciun număr nu ar trebui să decidă cine are sau nu dreptul la cunoaștere.”, spune Iuliana Radi.

Bunești: bibliotecă modernă, cu acces real la tehnologie

Biblioteca din Bunești este un exemplu despre cum ar trebui să arate o instituție modernă în mediul rural. Spațiul este primitor, curat, luminos. În prima încăpere se află o ludotecă. Copiii între 3 și 6 ani vin aici cu părinții, descoperă jocuri educative, interacționează, învață fără presiune:  „Am amenajat o zonă de lectură pentru cei mici. Totul este gândit ca cei mici să se apropie cu drag de cărți. Biblioteca nu este doar pentru școală, este pentru sufletul lor.”, explică bibliotecara.

În alte camere sunt instalate echipamente moderne: table inteligente, calculatoare, imprimante color, imprimante 3D. Tinerii pot învăța aici lucruri noi, pot crea proiecte, pot naviga pe internet în siguranță:  „Avem o zonă tehnică specială, unde se poate lucra și individual, și în grup. Este mai mult decât o bibliotecă. Este un centru pentru toți locuitorii comunei.”

Comasarea este o tăiere mascată. Nu se face economie. Se face pagubă.

Oficiali de la București susțin că se urmărește o mai bună „gestionare a resurselor”. Că se face economie. Dar ce se pierde este mult mai important decât ce se câștigă. Se pierd generații care nu mai au unde citi. Se pierd copii care nu mai au cu cine discuta. Se pierd bibliotecari dedicați meseriei, deși au muncit ani întregi pentru comunitate:   „Este o iluzie să credem că, prin comasare, bibliotecile se vor păstra. Nu se păstrează nimic. Se închid uși. Se închid minți. Se opresc drumuri. Se închide viitorul.”, spune clar Iuliana Radi.

Prin urmare , comasarea bibliotecilor nu înseamnă „optimizare”. Înseamnă un pas înapoi. Înseamnă pierdere. Înseamnă că ne batem joc de cultură, de educație, de eforturile oamenilor din sate care vor mai mult pentru copiii lor.  Un singur copil care visează la carte e un motiv suficient să păstrezi o bibliotecă deschisă. Orice guvern care închide ochii la asta, închide porțile cunoașterii.   Bibliotecile nu se comasează. Se respectă. Se susțin. Se construiesc. Se păstrează. Cu minte, cu oameni.

Și, până la urmă, o țară fără biblioteci nu e o țară săracă. E o țară pierdută.