Călimănești rupe clasamentele: investiții record, zeci de mii de turiști și lucrări în cel mai dinamic centru balnear al României

Călimănești urcă în topuri, atrage fonduri, deschide șantiere și se transformă într-un centru balnear modern, într-o perioadă în care multe administrații locale fac cu greu față crizei

Într-un context național dificil, cu bugete reduse, prețuri crescute și o austeritate care apasă pe umerii multor comunități, administrația locală din Călimănești nu doar că rezistă, ci reușește să avanseze cu proiecte mari, să mențină șantierele deschise și să țină orașul în prim-planul turismului balnear din România.

Este, fără îndoială, o performanță notabilă.  Așezarea  s-a poziționat ferm în topul celor mai vizitate stațiuni din țară și a urcat până pe locul întâi la turismul balnear, depășind nume mari din țară. Iar pe podiumul general, se află alături de două repere consacrate: Poiana Brașov și Sinaia. În același timp, orașul a devenit autonom financiar, o raritate printre stațiunile românești.

Această evoluție nu este o întâmplare. Este rezultatul unei strategii clare, asumate, care pune accent pe investiții sigure, proiecte europene, lucrări concrete și priorități stabilite. Primarul Florinel Constantinescu a  subliniat fără ezitare care este direcția: „ „Am proiect în valoare de 80 milioane de euro pe care trebuie să mi le implementez și acestea sunt prioritare în fața altor planuri pe care ni le-am făcut și care acum nu mai prea corespund din cauza măsurilor de austeritate.”

Călimănești – lider absolut în turismul balnear

Orașul a atras în ultimele luni un număr impresionant de turiști. Locurile de cazare s-au extins, serviciile s-au diversificat, iar imaginea orașului s-a schimbat complet. Acum, când se vorbește de turism balnear în România, primul nume care apare pe listă este Călimănești.

Și, așa cum spuneam, în topul stațiunilor balneare, Călimănești a depășit locuri consacrate, ca Băile Felix, Sovata sau Herculane.   Iar la nivel general, este pe podium, alături de Poiana Brașov și Sinaia.  În plus, din 2023, orașul a devenit autonom financiar.  Asta înseamnă că se poate susține singur, fără ajutor din bugetul central.

În 2024, orașul a fost de patru ori pe primul loc în clasamentele naționale de turism.  Are o dinamică economică puternică,  a dublat veniturile din surse proprii și a reușit să atragă aproape jumătate din turiștii care vin în județul Vâlcea.

Proiecte importante, în lucru sau pregătire

Administrația locală are în derulare peste 23 de proiecte, majoritatea cu finanțare europeană.  Unele sunt deja în lucru, altele sunt în stadiul de achiziții sau licitații. Altele urmează să fie lansate:  „Noi, primăria, avem un număr de peste 23 de proiecte, în mare parte cu bani europeni. Unele sunt în implementare deja – deci se lucrează.  Altele sunt într-o perioadă de achiziții, altele în pregătire,  iar unele sunt în faza de licitație. Nu am ratat nicio axă de finanțare ”, ne-a declarat primarul.

Un exemplu clar este baza sportivă de la Seaca, care este realizată în proporție de 50% și care urmează să fie finalizată anul acesta cu sprijinul CNI. Extinderea rețelei de gaze a ajuns, potrivit primarului, la peste 50%.

Sunt și proiecte mai puțin vizibile, dar foarte importante: „Pădure parc” are deja ordinul de începere a lucrărilor. Se lucrează la eficientizarea energetică a Școlii „Șerban Cantacuzino”, iar proiectul de combatere a eroziunii și de regularizare a torenților este și el în plină desfășurare.

Un alt proiect amplu este cel dedicat mobilității urbane. Aici sunt incluse mijloace de transport electrice, dar și reabilitarea străzilor pe care circulă aceste autobuze moderne.

Probleme? Da, dar nu se oprește nimic

Primarul recunoaște că nu toate licitațiile au decurs ușor. Unele oferte nu s-au potrivit cu cerințele din caietele de sarcini. Dar asta nu înseamnă blocaj. Se reface documentația, se ajustează proiectele și se continuă.

Florinel Constantinescu susține că nu există riscul pierderii de fonduri:  „Nu suntem în pericolul acela de a pierde fonduri sau de a rata vreo axă sau program de finanțare ” . Este un mesaj clar pentru toți cei care se tem de efectele măsurilor bugetare sau de birocrație.

Oraș în plină transformare

În oraș se lucrează. Se construiesc hoteluri noi, se refac drumuri, se atrag investitori.   Turiștii aleg  Călimănești pentru că au de unde alege – băi termale, locuri de cazare moderne,  mâncare bună,  natură și servicii de calitate.

Orașul și-a câștigat un loc solid în economia turistică a țării.  Nu mai este doar un punct pe hartă.  Este o destinație căutată și recunoscută.

Prin urmare, la Călimănești, Florinel Constantinescu nu face planuri pe hârtie.  Lucrează pe șantier, în birouri, pe proiecte concrete.  Nu lasă nimic la voia întâmplării.  Asta se vede în cifre,  în clasamente,  în imaginea orașului.  Iar cei care vin la Călimănești pleacă cu gândul că vor reveni.

Acestea au fost doar câteva exemple de proiecte, proiecte care sunt în diverse stadii de implementare. Ne ținem de ele și facem tot ce putem ca să le ducem la bun sfârșit.”

Și asta se vede.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *