Președintele Consiliul Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu: „Se asfaltează drumul prin pădurea de la Șirineasa!”

După ani în care localnicii au circulat greu pe un drum plin de gropi, prin pădurea de la Șirineasa se toarnă în sfârșit asfalt. DJ 677 A, un drum important pentru mai multe localități din sudul județului Vâlcea, prinde contur.  Proiectul a fost blocat o vreme din cauza unui constructor neserios,  dar acum lucrările sunt în plină desfășurare.  Noul constructor își face treaba,  iar autoritățile spun că vor supraveghea îndeaproape tot ce se întâmplă pe șantier:

”Astăzi am fost pe drumul județean 677 A, în zona pădurii Șirineasa, acolo unde se toarnă primul strat de asfalt, după ce au fost finalizate lucrările de consolidare a platformei drumului. DJ 677 A pleacă din Șirineasa și ajunge la Sutești. Este un proiect amplu al nostru, cu o valoare de aproape 20 de milioane euro, iar termenul de finalizare este anul 2027. Până în prezent:  S-a turnat primul strat de asfalt pe raza localităților Crețeni, Glăvile, Amărăști, Pesceana și Sutești.  În pădurea Șirineasa se toarnă asfalt pe un tronson de 3,2 km, în zonele unde terenul a fost consolidat .Se lucrează la șanțuri, rigole și podețe de acces către proprietăți. Vorbim despre un drum destul de tranzitat, iar oamenii din zonă au avut mult de suferit în ultimii ani din cauza stării degradate a acestuia.  Din păcate, proiectul a fost întârziat și din cauza unui constructor neserios, dar acum, lucrările sunt în plină desfășurare, iar noul constructor își face treaba.  Vom continua să monitorizăm atent lucrările, pentru că ne dorim ca acest drum, care măsoară peste 35 km, să fie finalizat la timp și la un standard de calitate ridicat. Le mulțumesc locuitorilor din zonă pentru înțelegere și primarilor pentru implicare și colaborare”,  a transmis președintele Consiliul Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Șirineasa

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *