La Milcoiu, noul foraj de la Comanca poate asigura apă și în perioadele de secetă. Primarul Daniel Mușat: „Vrem ca, indiferent de vreme, fiecare gospodărie să aibă apă la robinet.”

La Milcoiu, lucrările pentru modernizarea sistemului de apă se apropie de final. Proiectul „Execuție foraj la gospodăria de apă din punctul Comanca” este în ultima etapă, urmând montarea pompei de adâncime și construirea stației de tratare. Noul foraj va asigura o sursă sigură de apă potabilă pentru locuitorii din zonă: „ Urmează efectuarea probelor de apă, construirea stației de tratare și montarea pompei de adâncime. S-au depus toate eforturile pentru a asigura locuitorilor comunei Milcoiu necesarul de apă de cea mai bună calitate ”, a transmis primarul Daniel Mușat.

În paralel, administrația locală derulează un alt proiect important – amenajarea a 436 de fose ecologice, finanțat din fonduri europene, cu o valoare de 800.000 de euro. Lucrările sunt deja realizate în proporție de 30%, urmând să fie completate cu achiziția unei vidanje pentru întreținerea acestora: „ La Milcoiu, sistemul de apă și canalizare acoperă întreaga localitate. În același timp, se lucrează la proiectul privind fosele ecologice, care se vor realiza în zonele greu accesibile, acolo unde gospodăriile nu pot fi conectate la rețea”, a explicat primarul.

Fosele ecologice vor fi montate direct în curțile gospodăriilor aflate în zone de deal, unde rețelele de canalizare sunt dificil de extins.

Noul foraj de la Comanca vine ca o soluție sigură pentru perioada de secetă, tot mai frecventă în ultimii ani:  „ Este un proiect de care aveam nevoie. Vrem ca, indiferent de vreme, fiecare gospodărie să aibă apă la robinet ”, a spus primarul Daniel Mușat. Într-o perioadă în care seceta lovește tot mai des și satele se confruntă cu lipsa apei, forajul de la Comanca aduce siguranța că robinetul nu va rămâne uscat.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *