Golești – apă, drumuri și școală modernă, chiar sub presiunea austerității
La Golești, chiar dacă bugetele sunt tot mai strânse, iar austeritatea impusă de la centru apasă greu pe umerii administrațiilor locale, lucrările continuă. Proiecte de infrastructură, investiții în educație și planuri pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare transformă localitatea aflată la doar 15 minute de Râmnicu Vâlcea într-o zonă tot mai atractivă pentru mulți orășeni.
Primarul Adrian Mitrache recunoaște că traversăm o perioadă grea, dar spune că nu își permite să stea cu mâinile în sân și continuă să ducă mai departe proiectele începute: „ Din cele 11 sate ale comunei, mai avem de introdus rețeaua de apă pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, pentru a acoperi aproape 99% din localitate. Ar mai rămâne doar două cătune, Piua și Prisaca, unde nu putem duce sistemul de apă din cauza distanței și a faptului că sunt doar câteva case izolate”, explică primarul.
Proiectele pentru extinderea rețelelor sunt deja pregătite: „Avem documentația făcută pentru introducerea apei în satul Coasta și cătunul Tulei, precum și pentru extinderea canalizării pe o lungime de 7 kilometri. Am depus proiectul pe AFM, dar nu am prins finanțare. Am înțeles însă că se deschide din nou o linie de finanțare și sper ca, în acest mandat, să reușim să ducem la capăt această investiție”, a spus primarul Adrian Mitrache
În prezent, sistemul de apă și canalizare alimentează inclusiv satele Aldești și Blidari, unde administrarea este asigurată de operatorul regional Apavil. Restul sistemului este încă în grija primăriei, însă planul este ca întreaga rețea să fie preluată de Apavil.
Pe lângă infrastructura de apă, administrația locală are în derulare proiecte mari și pe partea de drumuri. „Pe AFIR am semnat contractul de asfaltare. În acest proiect intră drumurile comunale din satul Aldești, unde avem și apă și canalizare. Sunt acolo câteva probleme tehnice pe care le-am discutat deja cu conducerea Apavil. I-am rugat să urgenteze lucrările, pentru că urmează să dăm drumul la asfaltare, pe bani europeni”, explică primarul.
Pentru comuna Golești, acest proiect AFIR este o premieră: „ Singurul proiect de asfaltare din localitate a fost făcut în anul 2008, în timpul fostului primar Șerban, și a fost plătit abia prin 2012, printr-o compensare de la guvern. Proiectul prin AFIR, care va începe foarte curând, este primul proiect de asfaltare cu fonduri europene din Golești”, spune Mitrache.
Între timp, primăria nu a stat pe loc. Din bugetul local, s-au asfaltat porțiuni importante de drum: „ În mandatul în care eram viceprimar, am reușit să asfaltăm 2 kilometri în satul Blidari. În 2021, când am devenit primar, am continuat cu asfaltările în satul Popești – un kilometru – și tot în Blidari, încă 200 de metri. La finalul mandatului trecut am asfaltat strada Popești, pe 2 kilometri, tot din buget local. La începutul acestui mandat am modernizat două străzi – Valea Poplului și Valea Sâmnicului – pe o lungime totală de 2 kilometri. Tot atunci am semnat un contract multianual pentru asfaltarea drumului comunal din satul Giurgiuveni”, precizează primarul.
Modernizarea infrastructurii rutiere este dublată de investiții în educație. Printr-un proiect finanțat de ADR Sud-Vest Oltenia, școala din centrul localității a fost complet reabilitată: „ Pe 4 septembrie, constructorul ne-a predat școala la cheie. Copiii au început anul școlar în clădirea modernizată, iar acum se lucrează la extinderea școlii, unde va fi amenajată și o grădiniță. În proiect este inclusă și o pompă de căldură, care a ajuns deja. Deocamdată, școala este încălzită cu o centrală pe lemne, dar după finalizarea extinderii va funcționa integral pe sistem modern. Copiii beneficiază și de masă caldă prin programul pilot al statului ” , ne-a declarat primarul Adrian Mitrache.
Totul merge înainte cu eforturi mari, dar lipsa banilor rămâne o problemă serioasă: „Nu știu de unde vom lua banii pentru partea de cofinanțare. Este o perioadă grea, de austeritate. La rectificare, ni s-au luat bani dintr-o parte și au fost mutați în alta. Luna aceasta am reușit să le acordăm persoanelor cu dizabilități doar 2.100 de lei din totalul de 2.700, dar vom acoperi diferența luna viitoare. Cât despre măsura impusă de a da afară personal, la noi nu se poate aplica. Suntem sub organigramă cu mult”, a explicat Mitrache.
Apropierea localității de municipiul Râmnicu Vâlcea, dar mai ales interesul primarului pentru atragerea de fonduri destinate utilităților, au dus la o creștere rapidă a interesului imobiliar: „ Suntem la o aruncătură de băț de oraș, la 15 minute. Prețurile la terenuri și case sunt aproape ca la Râmnicu Vâlcea. Mulți caută o bucată de teren aici, pentru că zona este liniștită și aproape de tot ce contează ”, a spus primarul.
Așadar, chiar dacă austeritatea impusă de la centru lovește și primăriile, la Golești proiectele continuă.




