Biblioteca recordurilor… la ceas aniversar: 75 de ani de existență!

La Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” a împlinit 75 de ani de existență – un moment de sărbătoare pentru cultura vâlceană. Sub cupola ei unică din vitraliu și între cele peste jumătate de milion de volume, generații întregi de cititori și-au format gândirea și gustul pentru carte. În prezent, biblioteca este nu doar un loc de lectură, ci și un centru cultural modern, dotat cu echipamente performante, sală de conferințe, spații de cazare și o tipografie proprie:

Am sărbătorit astăzi 75 de ani de la înființarea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.  Cu un fond de carte de peste 500.000 de volume și cu o cupola-vitraliu unică în lume, biblioteca noastră a crescut frumos, devenind astăzi un reper al culturii vâlcene.  În ultimii 10 ani, noi – Consiliul Județean Vâlcea – am investit aici cum nu s-a mai investit niciodată.   Am renovat clădirea, am dotat-o cu echipamente moderne, inclusiv tipografie, am creat spații de cazare și am amenajat una dintre cele mai moderne săli de conferință din județ.  Un proiect de suflet, care este aproape de final – terasa literară – va fi un loc de întâlnire pentru tinerii vâlceni și iubitorii de cultură. Toate aceste investiții au avut un scop clar: să menținem cartea atractivă pentru tineri. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea acestei biblioteci și celor care o slujesc astăzi cu devotament. Prin munca lor, cartea rămâne vie, iar cultura vâlceană continuă să crească. La mulți ani, Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea!”, a transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *