La Scundu, PSD își consolidează forța: primarul Mihai Blejan, ales președinte al organizației locale”

Mihăiță-George Blejan, aflat la al doilea mandat de primar, a fost ales astăzi, 15 noiembrie 2025, președinte al organizației locale. Alegerea lui a venit firesc, după ani în care a arătat că poate organiza echipe, poate păstra oamenii aproape și poate duce mai departe proiecte importante pentru localitate.

Hotărârea luată de PSD Scundu arată încrederea pe care membrii o au într-un om tânăr, cu dorința clară de a face o administrație serioasă.

La rândul său Mihai  Blejan spune  că  se bazează pe echipa sa,  dar și pe colaborarea cu toți cei care vor să ajute localitatea, indiferent de culoarea politică. Pentru el, sprijinul oamenilor și accesul la finanțări rămân priorități

Anunță că este pregătit pentru perioada care urmează, când vor fi deschise noile axe de finanțare. Spune că dosarele sunt gata și că localitatea are nevoie urgentă de investiții solide.

Printre proiectele depuse sau în lucru se află reabilitarea și extinderea întregului sistem de apă și canalizare, un proiect mare pentru asfaltarea tuturor drumurilor, modernizarea căminului cultural, modernizare iluminatului stradal și branșarea localității la rețeaua de gaze.

Sunt proiecte de care oamenii au nevoie și pentru care Blejan vrea să obțină fonduri cât mai repede.

Așadar, organizația PSD Scundu are acum o echipă unită, formată atât din oameni tineri, cât și din membri cu experiență, o structură care își propune să mențină dialogul cu cetățenii: „Pentru mine, sprijinul pentru oameni și aducerea fondurilor sunt cele mai importante lucruri. Asta urmăresc, asta încerc să fac zi de zi ”, ne-a precizat primarul.

La eveniment au participat reprezentanți ai conducerii județene a PSD, care au felicitat organizația pentru seriozitate și pentru modul în care a reușit să se implice în problemele reale ale localității.

Biroul de presă al PSD Vâlcea a transmis un mesaj de susținere: „Felicitări echipei PSD Scundu și noului președinte, Mihăiță-George Blejan! Este o echipă care a demonstrat că poate transforma energia și încrederea oamenilor în rezultate vizibile.”

Cu această reorganizare, PSD Scundu își începe etapa în care vrea mai multă organizare și mai multă muncă pentru proiectele locale.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *