Buget strâns, șantiere mari: centrul comunei Dănicei se reconstruiește din temelii, cu școală, grădiniță și planuri pentru servicii sociale
Anul 2025 se încheie la Dănicei cu un contrast puternic între bugetul care a fost limitat și șantierele care au prins contur în punctele cheie ale localității. Deși resursele financiare au fost reduse, zona centrală a comunei se transformă într-un nucleu educațional și social cum nu a mai existat niciodată aici: o școală modernă, o grădiniță nouă, un centru cultural, un teren de sport, un viitor centru medical și planuri pentru un centru de permanență dedicat persoanelor în vârstă.
Primarul social democrat al localității, Dumitru Pirneci, ne explică provocările acestui an, dar și motivul pentru care, în ciuda dificultăților, lucrările nu s-au oprit la Dănicei: „Anul acesta 2025 – acum că suntem la final de an – pot să spun că a fost mai greu și pot să spun acest lucru fiindcă am experiență și știu ce spun, un an greu din punct de vedere al bugetului. Din punct de vedere al investițiilor, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu implicarea noastră, am făcut două proiecte: școală nouă și grădiniță nouă. Dacă la școală se lucrează din plin, constructorul este în teren, proiectul pentru grădiniță este în fază de licitație, zilele acestea se va desemna constructorul.”
Clădiri vechi de peste șase decenii sunt înlocuite cu o școală modernă, construită după un model european
Școlile din localitate au fost ridicate în perioada 1950–1960. Timpul și lipsa investițiilor mari și-au spus cuvântul: grinzi crăpate, tavane care cedau, infiltrații prin acoperișul de tablă ruginită. Copiii nu mai puteau rămâne acolo.
Accesarea fondurilor europene a permis începerea unui proiect prototip de aproximativ un milion de euro. Noua școală are săli spațioase, zone luminoase, laboratoare moderne, grupuri sanitare la standarde actuale și spații tehnice bine organizate. Dotările sunt deja achiziționate, gata să fie montate după finalizarea lucrărilor.
Primarul spune că ritmul din teren este încurajator:
„Lucrările la școală merg într-un ritm foarte bun. Dacă timpul permite, în două luni se finalizează. Noi avem luate dotările la școală, numai le montăm.”
Pentru transportul elevilor, primăria dispune de trei microbuze: unul nou, obținut printr-un proiect cu Consiliul Județean, și două mai vechi, dar funcționale. Dănicei are 13 sate, iar transportul organizat este vital pentru ca toți copiii să ajungă la ore.
Grădiniță nouă, cu trei grupe: licitația se apropie de final
În paralel cu școala, administrația a pregătit documentațiile pentru o grădiniță nouă, construită din temelii. Va funcționa cu trei grupe și cu program normal, fiind situată în același perimetru central.
Lucrările vor începe imediat după desemnarea constructorului, astfel încât șantierul grădiniței să meargă în paralel cu cel al școlii.
În centrul localității prinde formă un nucleu complet pentru educație, sănătate, cultură și sprijin pentru persoanele învârstă
Toate aceste construcții vor face parte dintr-un centru civic modern, care va cuprinde nu doar școala și grădinița, ci și un centru medical, un teren de sport și clădirea nouă a căminului cultural. Căminul cultural este deja ridicat, iar primarul are în plan să discute cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru ca localitatea să fie inclusă pe agenda de cultură a județului, cu spectacole, teatru și activități dedicate copiilor. Tot în acest spațiu central este pregătit și proiectul pentru centrul de permanență destinat persoanelor în vârstă. Documentația este completă, studiul de fezabilitate este realizat, iar administrația așteaptă deschiderea programelor de finanțare pentru a putea demara construcția.
Drumuri asfaltate și procent mare de utilități
Un alt proiect important privește introducerea gazelor naturale. Localitatea face parte dintr-un ADI împreună cu Milcoiu și Nicolae Bălcescu. Actele au avansat până la nivelul certificatului de urbanism, iar etapa următoare este licitația. Este un proiect foarte așteptat, care va aduce confort și costuri mai mici pentru locuințele din toate cele 13 sate.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, programul Anghel Saligny a inclus asfaltarea a 7,5 kilometri de drumuri. Lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 72%, restul urmând să fie finalizat după reluarea activităților în sezonul următor. În privința utilităților, localitatea stă bine: apa este prezentă în proporție de 95%, iar canalizarea acoperă toate satele.
Primarul vorbește cu respect despre oameni și implicarea lor:
„La noi oamenii sunt harnici și oameni de omenie. Primul lucru pe care îl fac este să își plătească dările către stat. Anul acesta avem peste 86% taxe încasate și asta se datorează cetățenilor.”
Un an greu, dar cu proiecte mari în teren
Prin urmare, deși bugetul a fost încercat serios, rezultatele se văd în teren: lucrările la clădirea școlii sunt într-un stadiu avansat, grădinița intră în construcție, centrul cultural este ridicat, documentațiile pentru noi proiecte sunt pregătite, iar primăria este în proceduri avansate pentru gaze naturale și noi investiții.
Primarul rezumă finalul anului: „ Repet, a fost un an greu din punct de vedere bugetar, dar faptul că avem proiecte și, în primul rând, că se construiește o școală nouă din temelii și o grădiniță… și poate ne ajută Dumnezeu și proiectul pentru centrul pentru persoane în vârstă să se finanțeze… noi îi mulțumim lui Dumnezeu că este aproape de noi. ”
Pentru primăria din Dănicei, anul 2025 nu a fost ușor, dar a fost un an cu lucrări vizibile, cu proiecte care prind contur și cu speranță că anul viitor va aduce mai puțină presiune și mai multe finanțări deschise.





