Iarna se apropie cu pași siguri în stațiunea Voineasa, iar zona Lotru–Vidra simte din nou acea tensiune care apare în fiecare an: oamenii întreabă dacă vor funcționa pârtiile, turiștii așteaptă primele imagini cu strat consistent de zăpadă, iar administrația locală se pregătește pentru ceea ce ar trebui să fie un sezon important. În ultimele zile, peste munți au apărut primii fulgi, timid, dar suficient cât să aducă un semn că iarna nu mai este departe.

Primarul Gabriel Năstăsescu ne spune  că domeniul schiabil este pregătit. Tot ce se așteaptă este scăderea temperaturilor, înghețarea solului și câțiva centimetri buni de zăpadă naturală, care să permită pornirea instalațiilor:  „ Domeniul schiabil funcționează. A nul acesta a avut loc licitația, iar administrarea rămâne la aceeași firmă. Ne ocupăm de ultimele detalii, dar totul este pregătit. La 1 decembrie, după cum arată vremea, noi zicem că se deschide sezonul de schi”, spune primarul.

Vântul rece, care vine de pe crestele munților, a adus deja o imagine frumoasă la începutul acestei săptămâni. Primarul ne arată, pe camerele de supraveghere instalate la domeniul schiabil, că Făgărașul este acoperit de zăpadă, la fel și vârfurile din jurul lacului Vidra. În multe zone ale stațiunii încă se văd doar pete de alb, dar speranța pentru un sezon bun este mare.  Dacă un strat de douăzeci de centimetri se formează în următoarele zile, instalațiile de producere a zăpezii artificiale vor putea completa pârtiile.

În dialogul cu primarul, apare un alt subiect sensibil,  unul pe care puțini îl cunosc în profunzime: zona Cataracte, cu vechea exploatare minieră:  „” Voineasa este frumoasă, o spun sincer. Iubesc locurile acestea. Sunt parte din viața mea. Avem ce arăta turistului, dar trebuie implicare din partea decidenților.  Poate mulți nu știu, dar aici există o mină de mică. Am văzut că au făcut prospecțiuni, lucru corect, dar trebuie continuat. Apoi trebuie scos terenul din fond forestier. Mina are zăcământ. S-a închis după revoluție, ca multe alte exploatări din România. A intrat în conservare și a rămas așa. Colonia de la Cataracte este acum un loc uitat, un loc peste care natura și timpul au pus stăpânire.”

Un drum degradat și o istorie lăsată în urmă: Cataracte, între trecut și prezentul unui loc abandonat

Primarul ne spune că drumul de doisprezece kilometri până la Cataracte este degradat. Puțini se mai aventurează să urce. Ceea ce altădată era o colonie animată, cu muncitori, barăci, utilaje, copii care alergau printre construcții și oameni care lucrau în trei schimburi, a devenit astăzi o zonă tăcută, cu clădiri care abia se mai zăresc printre buruieni. Istoria locului este veche: înainte de Primul Război Mondial, oamenii scotoceau valea pentru minereuri rare. În anii ’60, drumul și viaductul au fost construite special pentru accesul facil către exploatare. Minereul era scos manual și dus spre Brezoi. Astăzi, a rămas doar amintirea:

„Mina aceasta este o adevărată comoară. Se pot face multe lucruri, dar nu are cine. Primăria nu o poate achiziționa. Zona este acum, în mare parte, în proprietate privată, și este foarte greu să faci trasee turistice. Toate ghidurile sunt pe fonduri europene și cer acte de proprietate. Cum să faci traseu dacă terenurile sunt în proprietăți private? Un traseu trece prin zeci de parcele. La Cataracte s-ar putea face traseu de vizitare, hărți, panouri fotovoltaice, iluminat, via ferrata. Ar fi minunat, dar aici trebuie implicat și privatul ”explică primarul.

Turism sacrificat pe altarul nepăsării sindicale: Voineasa și Vidra, două stațiuni oprite în loc

Un alt subiect care îl apasă pe primar este situația clădirilor uriașe ale sindicatelor, care stau părăsite în Voineasa și Vidra. Hoteluri imense, vile, centre de odihnă, toate în ruină. Construcții ridicate cu bani grei, lăsate acum să se scufunde în mizerie, de parcă ar fi o povară de care nimeni nu vrea să își amintească. Fostele baze sindicale sunt astăzi doar un decor trist, cu acoperișuri căzute, ferestre sparte și zone înghițite de buruieni, un peisaj care îți dă senzația că te afli într-un loc abandonat de lume.

Primarul privește toată această degradare cu neputință, pentru că terenurile nu aparțin localității, iar clădirile nu sunt în administrarea autorității locale: „”Statul este neputincios. De ce nu trage la răspundere confederațiile sindicale care dețin clădiri importante? Nu am înțeles nici astăzi care sunt interesele lor. Spun că nu au bani. Spun că nu sunt proprietari pe terenurile de sub clădiri, ceea ce este adevărat, dar nu este un obstacol real. Primăria nu va da terenurile până nu vedem că vor să facă ceva. Statul stă la masă cu ei și nu face nimic. Vidra și Voineasa sunt ruine. Eu sunt neputincios, pentru că nu sunt clădiri ale primăriei. Doar o hotărâre de guvern poate schimba ceva. Dar cine să o inițieze? Nu am văzut pe nimeni să facă o interpelare. Vă spun sincer, sunt mâhnit. Tot ce este în paragină ar putea fi dat în administrare cuiva. Ar fi o șansă. Sunt ruine pe care le-am impozitat cu 500% și anul acesta. De data aceasta au contestat și suntem în instanță . Îmi plânge sufletul când văd starea în care se află zona.”

Pentru Voineasa și Vidra, rămâne dureros faptul că zonele cu potențial turistic imens sunt ținute în loc de un sistem sindical care nu dă niciun semn că ar avea intenția de a mișca ceva. Inacțiunea lor produce doar degradare, iar degradarea aduce doar pierderi. În tot acest timp, turiștii ocolesc locurile care altădată erau pline, iar localnicii se întreabă cât va mai dura până când cineva va accepta că situația nu poate fi lăsată așa

În ciuda anului greu, administrația locală  își ține bugetul în echilibru și continuă investițiile

În plin sezon de interpretări grăbite, primarul din Voineasa respinge orice scenariu alarmist și explică, punctual, cum arată de fapt situația financiară a localității. Vorbește despre excedent, investiții făcute din fonduri proprii și măsuri aplicate după controlul Curții, subliniind că nu există pierderi și niciun leu lipsă. Într-un an dificil pentru toate primăriile, administrația din  Voineasa a reușit să țină bugetul stabil și să ducă mai departe proiectele:

„„Primăria nu se află în niciun pericol financiar. Avem excedent în buget și am reușit să facem investiții din bani proprii, într-un an foarte greu. Am depășit un milion de lei investiți doar din fondurile locale. Chiar și pe acest buget strâns, nu am ajuns în nicio derivă. Raportul Curții a indicat câteva măsuri, le-am aplicat, iar erorile găsite pot fi corectate. Nu există niciun prejudiciu, nu am produs niciun rău nimănui. În buget am avut peste două milioane excedent, iar banii merg în continuare către lucrări. Trotuarele și rigolele au lucrări de peste patru miliarde lei vechi. La școală am investit încă două miliarde trei sute pentru lucrări interioare. În total, anul acesta am alocat un milion o sută patruzeci de mii de lei noi doar pentru aceste obiective. Am asigurat și plata persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor lor, suntem la zi cu toate. De când sunt primar, nu am avut emoții legate de fondurile primăriei. Am știut să chibzuim și să ținem totul sub control.”

Primarul spune că marea problemă vine în 2026, când se pregătește o creștere masivă a taxelor. Impozitele ar putea urca cu 70% sau 80%, iar banii nu vor mai rămâne în bugetul local. Este dezamăgit, pentru că în loc de reforme apar noi poveri, iar antreprenorii abia mai rezistă. Efectele s-au văzut deja: sezonul de vară a fost sub așteptări, turiștii au lipsit, oamenii nu au mai avut vouchere și nu și-au permis să vină.

Așa dar, în timp ce sezonul de iarnă bate la ușă, în ochii primarului există o speranță care nu s-a stins niciodată. Dacă se adună stratul necesar, dacă turiștii revin, dacă iarna ajută, Voineasa poate respira. Iar oamenii locului, obișnuiți cu vremuri grele, știu că acest colț de munte merită mult mai mult decât primește acum.

Cu toate acestea, Voineasa rămâne un loc cu potențial uriaș, dar prins între hotărâri politice, interese obscure și lipsa clară de reacție a statului.

În rest, speranțele merg spre anul următor, spre fonduri noi, decizii mai clare și punct de interes care să scoată Voineasa din blocajul în care este ținută de prea mulți ani.