Festivalul Colindului Vâlcean ajunge la a zecea ediție: patru vetre folclorice, peste 40 de cete și o gală cu invitați din toată țara

Vâlcea intră în atmosfera sărbătorilor printr-un eveniment devenit tradiție: Festivalul Colindului Vâlcean, ajuns în acest an la ediția cu numărul zece., Între 3 și 12 decembrie 2025, județul găzduiește una dintre cele mai ample manifestări dedicate colindelor autentice și obiceiurilor de iarnă.

Primele zile ale festivalului sunt dedicate edițiilor zonale, organizate în patru vetre etnofolclorice: Fârtățești,  Vlădești,  Mihăești și  Racovița. P este 40 de cete de colindători vor urca pe scenă în aceste localități, păstrând vie tradiția transmisă din bătrâni.

Calendarul edițiilor zonale

3 decembrie – Fârtățești, Căminul Cultural, ora 16.00

5 decembrie – Vlădești, Sala de sport, ora 16.00

8 decembrie – Mihăești, Sala de sport, ora 16.00

10 decembrie – Racovița, Căminul Cultural, ora 16.00

Seria evenimentelor se va încheia pe 12 decembrie, la ora 17.00, cu Gala Festivalului, găzduită de Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea.  Seara va reuni grupuri și ansambluri din Republica Moldova, Suceava, Maramureș, Sibiu și, bineînțeles, din Vâlcea, care vor prezenta publicului colinde tradiționale în forma lor pură, așa cum sunt cântate în satele românești de generații.

Ediția aniversară are și un invitat special: FUEGO, care va aduce un moment artistic dedicat sărbătorilor de iarnă, într-un recital încărcat de emoție și simboluri.

Accesul la gală este gratuit, pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la Centrul Creației Vâlcea.Rezervări se pot face la numărul: 0350/407 497.

Festivalul Colindului Vâlcean promite, și în acest an, o călătorie în universul tradițiilor românești, într-un decembrie în care colindele, portul popular și glasurile cete­lor readuc farmecul iernilor de altădată.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *