Când Consiliul devine frână: lista metodelor prin care proiectele pentru Drăgășani sunt blocate

Ședința ordinară a Consiliului Local Drăgășani din luna ianuarie 2026 a confirmat o realitate pe care administrația locală o resimte tot mai des. Deciziile se iau greu, proiectele se opresc înainte de vot, iar conflictele politice ajung să conteze mai mult decât nevoile orașului. Discuțiile sunt tensionate și expun un blocaj care ține administrația pe loc.

Primarul municipiului Drăgășani, liberalul Costinel Stoica, a explicat modul în care o parte dintre consilierii locali se opun proiectelor propuse de administrație, nu prin dezbateri sau amendamente, ci prin metode care duc direct la amânare. Absența de la ședințele de comisii a fost una dintre principalele probleme semnalate:  ” „  După cum ați văzut din ședință, nu s-au prezentat la comisii, deși erau obligați de lege. Au făcut acest lucru tocmai pentru ca proiectele să nu poată fi aprobate”, a declarat primarul, arătând că lipsa avizelor a blocat inițiative care ar fi trebuit să ajungă rapid la vot.

Un alt subiect delicat a fost refuzul Consiliului Local de a lua act de demisia unui consilier. Situația trenează de mai mult timp, iar efectele au fost  vizibile. Trei ședințe consecutive s-au încheiat fără rezolvarea acestei probleme, deși demisia este un act unilateral, care nu depinde de voința politică a majorității: ”„ Vreau să subliniez faptul că, în trei ședințe consecutive, au refuzat demisia unui consilier, deși demisia este unilaterală”, a spus Costinel Stoica, subliniind că o astfel de atitudine creează confuzie și afectează funcționarea normală a Consiliului.

Dincolo de declarații, cifrele arată  de ce situația este complicată. Primarul liberal nu dispune de o majoritate care să îi asigure susținerea proiectelor. Structura actuală a Consiliului Local arată astfel: PNL are patru consilieri, PSD are cinci, AUR are patru, Forța Dreptei are trei, iar partidul NOI are un consilier. În total sunt 17 consilieri, iar PNL se află în minoritate. Promisiunile de colaborare făcute la început de mandat de unii  s-au evaporat rapid, iar realitatea de astăzi arată un Consiliu în care angajamentele țin până la primul calcul politic.

Așadar, această configurație face ca orice proiect să depindă de negocieri și alianțe fragile.  Fără sprijin  din partea altor grupuri politice, inițiativele primăriei pot fi ușor blocate, fie prin vot, fie prin absențe calculate.  Practic, chiar dacă primarul are proiecte și încearcă să împingă lucrurile înainte, deciziile nu pot fi luate fără acordul unei majorități formate din partide cu interese diferite.

Prin urmare, ședința din ianuarie a confirmat un blocaj care se repetă. Cât timp Consiliul Local rămâne captiv calculelor politice și absențelor deliberate,  proiectele pentru Drăgășani vor rămâne blocate.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *