Categorie: Actual
Drumuri noi, școli moderne, spitale pregătite și turism în creștere: Rădulescu spune ce se face în Vâlcea și promite că tinerii vor avea de ce să se întoarcă acasă
Marți, 29 martie 2025, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre proiectele care se fac în tot județul. A spus
Read MorePaștele, o poveste veche: când răul pare puternic, cade în fața curajului tăcut
A fost odată o țară mică. Foarte mică. Pe vremuri, era apărată de un voinic cu suflet mare. A avut mereu vecini puternici. Unul dintre ei era condus de un
Read MorePovestea Paștelui în culori
”Ouăle de Paști – culoare, credință și poveste” La români, ouăle roșii nu lipsesc de pe masa de Paște. Nu sunt doar pentru decor. Ele spun o poveste veche, plină
Read More159 de miliarde pentru apă și canalizare. Primarul din Mădulari, Daniel Dimulescu, semnează cel mai mare proiect din istoria comunei
După luni întregi de acuzații, reclamații și controale, după nenumărate drumuri făcute pe la instituții, primarul Daniel Dimulescu anunțat: „Am fost plimbat degeaba, dar am reușit!” Astăzi, la Mădulari s-a
Read MoreLa Costești se face drum nou prin centrul comunei
Comuna Costești, una dintre cele mai vizitate localități din județ, cunoaște în aceste zile o schimbare vizibilă. Centrul localității a fost asfaltat de curând. Este vorba de o porțiune importantă
Read MoreLa Bujoreni se construiește cu răbdare: „Nu cerem imposibilul, cerem doar să ne facem treaba”
La Bujoreni se lucrează, dar cu grijă, cu plan, cu rost. Gazele sunt pe final. Drumurile sunt în așteptare. Banii sunt tot mai puțini. Primarul Gheorghe Gîngu vorbește direct, cu
Read MoreLa Bunești, primarul Viorel Radi a dus conducta până la poarta oamenilor: 27 de kilometri de rețea
La Bunești, primarul Viorel Radi a reușit ceea ce părea greu de atins cu câțiva ani în urmă: rețeaua de gaze naturale a fost adusă în comună. Lucrările sunt aproape
Read MoreLa Stoenești se modernizează dispensarul, se montează panouri solare și vin microbuze electrice pentru elevi
În comuna Stoenești, lucrurile se mișcă. Dispensarul medical din centrul localității va fi, în sfârșit, pus la punct. Clădirea va fi consolidată, va avea panouri fotovoltaice și va funcționa la
Read MoreVasile Borăscu își propune să transforme comuna Costești într-o destinație turistică apreciată și căutată
Comuna Costești, situată la poalele Munților Arnota, este cunoscută pentru peisajele sale naturale impresionante și pentru bogăția istorică. Aici se regăsesc mănăstiri de patrimoniu, biserici de lemn, formațiuni geologice unice
Read MorePietrari devine centrul portului popular vâlcean: 17 localități aduc tradiția la „Hora Costumelor”
Pe 13 aprilie 2025, comuna Pietrari va găzdui unul dintre cele mai frumoase evenimente din județul Vâlcea. Este vorba despre ediția cu numărul 53 a sărbătorii „Hora Costumelor”, un prilej
Read More
Comentarii recente