Categorie: Actual
Podul peste pârâul Voineşiţa va fi reabilitat cu fonduri de la Guvern
Ploile din ultimele zile şi-au pus amprenta şi pe staţiunea din nordul judeţului. La Voineasa mai multe drumuri au fost afectate, iar podul peste pârâul Voineşiţa se degradează pe zi
Read MorePloile abundente au distrus drumurile din Cernişoara
Mihai Ionescu: „Cea mai grea problemă cu care ne confruntăm este regularizarea pârâului Cernişoara, afluent al râului Cerna” Nici localitatea Cernişoara nu a scăpat de furia apelor care
Read MoreMinistrul Apelor și Pădurilor, prezent la Băbeni. Pârâul Stăncălău a facut, din nou, ravagii. Zeci de familii au fost evacuate
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș se află, în acest moment, în orașul Băbeni, unde pârâul Stăncălău a ieșit din matcă și a inundat peste 100 de familii. Alături de
Read MoreNicolae Sărdărescu: „Investiţii de aproape 20 de milioane de euro încep, anul acesta, la Horezu”
Primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat proiectele pe care şi-a propus să le implementeze în oraşul pe care îl conduce,
Read MoreMirajul Oltului, pe ultima sută de metri. Cel mai mare proiect turistic din Călimăneşti va funcţiona începând cu luna iulie
După mai bine de şase ani de la demararea lucrărilor, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea, Mirajul Oltului, din staţiunea Călimăneşti se apropie cu paşi
Read MoreO viață cât un centenar! Două femei din Mădulari și Păușesti-Măglași, premiate pentru venerabila vârstă de 100 de ani
Printre cele 250 de persoane care anul acesta împlinesc 100 de ani, două vâlcence au fost vizitate de către prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, de primarii localităților Mădulari, Ion Daniel
Read MoreLiberalii nu se dezmint şi îşi arată din nou muşchii în Consiliul Judeţean: Încă o încercare eşuată de mutare a Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
Chiar dacă a fost programată ca fiind o şedinţă festivă, de sărbătorire a „Zilei Iei” în avans de către reprezentanţii judeţului, şedinţa ordinară de vineri, 21 iunie, a Consiliului Judeţean
Read MoreProiect „SISTEM Băbeni – Servicii Integrate de Sănătate, Trai, Educație si Muncă în Băbeni”
Comunicat de presă Primăria Orașului Băbeni, este beneficiar al proiectului „SISTEM Băbeni – Servicii Integrate de Sănătate, Trai, Educație si Muncă în Băbeni”, POCU/138/4/1/114677, proiect cofinanțat din Fondul Social European
Read MorePrimăria Râmnicului a mai depus încă cinci proiecte europene pentru modernizarea şcolilor din municipiu
Gutău: „Eu nu vreau să fac economii din fonduri europene. Vreau şcolile la cel mai ridicat grad de modernizare” Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a declarat, la ultima sa conferinţa
Read MoreEste oficial! CNAIR şi-a dat acordul pentru preluarea DN 7D de către Consiliul Judeţean
În urmă cu ceva timp, președintele Consiliul Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a demarat procedurile pentru preluarea DN 7D. Un prim pas a fost făcut de CNAIR, care și-a dat acordul scris
Read More
Comentarii recente