Categorie: Daesti
Modernizarea drumurilor din comuna Dăești, proiect inclus în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
PNL Vâlcea tocmai a transmis că Guvernul de coaliție, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a deschis luni, 07 noiembrie 2022, finanțarea pentru realizarea a 10 proiecte prevăzute în
Read MorePrimăria Dăești a strâns două tone de deșeuri reciclabile din comună!
În cadrul programului privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri „Curățăm România„, astăzi a avut loc o amplă acțiune de curățenie organizată de către Primăria comunei Dăești. S-au igienizat toate cursurile
Read MoreZi decisivă pentru Viitorul Dăeşti
Viitorul Dăeşti şi CSM Alexandria se înfruntă astăzi în Zăvoi de la ora 18:00, într-un meci care va decide ocupanta locului doi Aflate la egalitate de puncte, cu trei
Read MoreDăești intră în cantonament la Olănești
Viitorul Dăești și-a mai completat zilele trecute lotul cu un junior, fiind adus fundașul stânga Alin Șerban (19 ani). În perioada 30 ianuarie – 5 februarie, echipa vâlceană va efectua
Read MorePrimăria Dăești a organizat ziua de igienizare a comunei
La inițiativa primarului George Popolan, Primăria Dăești a ales ziua de 24 aprilie ca ziua de igienizare a comunei de pe malul Oltului. Sub sloganul ”ține Dăeștiul curat, Dăeștiul reciclează”,
Read MoreSamson se antrenează cu Dăești, dar așteaptă oferte de la eșalonul secund
Jucător liber de contract după ce s-a despărțit de Turris Turnu Măgurele, Samson Nwabueze (32 ani) se antrenează cu Viitorul Dăești, dar speră totuși să joace la un nivel superior.
Read MoreRadu Georgescu a părăsit Horezu pentru Dăeşti
Mijlocaşul stânga Radu Georgescu (24 ani) a reziliat vineri contractul cu Flacăra Horezu şi a semnat cu Viitorul Dăeşti! Problemele financiare de durată de la Flacăra Horezu îi determină pe
Read More
Comentarii recente