Daniel Paraschiv: „Anul 2020 vine cu vești bune pentru comuna Frâncești”

Daniel Paraschiv are dovada clară că, în privința investițiilor publice din localitate, lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită. În aceşti ani lucrurile s-au schimbat, Frânceştiul numărându-se în prezent printre localităţile

Read More

Daniel Paraschiv, dezamăgit de condițiile din ghidurile de finanțare

Primarul comunei Frânceşti afirmă că, pentru asfaltarea drumurilor comunale a depus proiecte în vederea absorbţiei de fonduri europene, dar acestea au fost respinse de la finanţare din cauza condiţiilor impuse

Read More

Daniel Paraschiv: „Asfaltările sunt prioritatea noastră”

În localitatea Frânceşti a început un amplu program de asfaltare, în urma căruia administraţia locală va reuşi să modernizeze cel puţin un drum din cele nouă sate pe care le

Read More

Daniel Paraschiv: „Proiectul de apă şi canalizare este amânat de câţiva ani buni”

La Frânceşti, comunitatea locală aşteaptă introducerea reţelei de canalizare şi extinderea reţelei de apă în localitate, însă proiectul bate pasul pe loc din cauza problemelor de la Asociaţia de Dezvoltare

Read More

Investiţii şi proiecte pentru localitatea Frânceşti

Primarul din Frânceşti anunţă că, în maxim două săptămâni se vor finaliza lucrările de reabilitare a şcolii din centrul localităţii. În prezent se face recepţia proiectului de modernizare a dispensarului,

Read More

Primarul Daniel Paraschiv, la înălţime de Ziua comunei Frânceşti

Comuna Frânceşti a îmbrăcat la sfârşitul acestei săptămâni straie de sărbătoare, pentru al treilea an consecutiv. Pe o vreme superbă de toamnă, numai bună de sărbătorit, sătenii din comuna Frânceşti,

Read More

Pregătirile sunt în toi, pentru Ziua comunei Frâncesti Evenimentul mult-aşteptat de întreaga comunitate va avea loc dumincă, 29 septembrie

Ajunsă la cea de-a III-a ediţie, Ziua comunei Frânceşti se anunţă a fi un eveniment plin de voie bună şi distracţie, aşa cum a fost în fiecare an organizată de

Read More

Daniel Paraschiv: „Prioritatea mea sunt lucrările de asfaltare”

La Frânceşti, proiectele de asfaltare sunt începute cu fonduri, o parte din bugetul local, iar o altă parte din alte surse. Primarul spune că, până în anul 2020, speră să

Read More

Primarul Daniel Paraschiv, dezamăgit că proiectul prin POS Mediu II şi masterplanul judeţean pentru apă şi canalizare bat pasul pe loc

La Frânceşti s-au finalizat lucrările de alimentare cu apă parţial, în cele şapte sate. Primarul spune că, în prezent, administraţia locală este în procedura de  predare a sistemului către Apavil,

Read More

Investiţii în comuna Frânceşti de peste opt milioane de euro, în ultimii trei ani

Primăria Fânceşti, condusă de liberalul Daniel Paraschiv, lucrează la implementarea mai multor proiecte pentru dezvoltarea comunei. Lucrurile se schimbă în bine în ceea ce priveşte condiţiile de locuit, iar primarul

Read More