Investiţii de 2,5 milioane de euro la Glăvile

La Glăvile nu există nici un metru de conductă de apă sau canalizare. Primarul localităţii, Iustin Duicu spune că locuitorii sunt liniştiţi, totuşi, pentru că majoritatea gospodăriilor au fântâni, iar introducerea sistemului de apă şi canalizarea este un proiect în plină desfăşurare prin programele europene, Măsura 3.2.2. Prin accesarea fondurilor europene se vor introduce 8 kilometri de apă şi 8 de canalizare pentru ambele sensuri, se va realiza modernizarea drumurilor comunale prin asfaltarea pe o lungime de 3,5 kilometri a DC 93 Găvile – Cireşari, construirea din temelii a unei grădiniţe şi dotarea căminului cultural cu costume populare şi aparatură de sonorizare: „Proiectul este o mană cerească pentru localitate şi este în plină desfăşurare. Fondurile sunt alocate din exerciţiul bugetar anterior, 2007 – 2013 şi decurge conform termenelor. Avem lucrările de construire a grădiniţei realizate în procent de 40%, iar cele de modernizare a drumului sunt în procent de 40%. Lucrarea pentru apă şi canalizare urmează să înceapă, pentru că am avut probleme cu avizele. Toate aceste investiţii sunt proiecte care nu trebuie să sufere amânare, iar construcţia grădiniţei este binevenită. Noi nu avem o astfel de locaţie în localitate, va fi o grădiniţă modernă, cu două săli de clasă”, a mai spus primarul social-democrat din Glăvile, Iustin Duicu.

 

Apă, canalizare şi drumuri asfaltate, viitoarele investiţii din comuna Glăvile

La Glăvile‚ autorităţile locale sunt preocupate de identificarea oportunităţilor şi de pregătirea portofoliului de proiecte de investiţii în perspectiva dezvoltării localităţii. Primarul Iustin Duicu, ales în vara anului 2016 a reuşit să proiecteze, alături de echipa instituţiei publice viitoare investiţii care pornesc de la modernizarea iluminatului public din comună, reţea de apă, reţea de canalizare şi ajung la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Primarul PSD explică faptul că proiectele vor fi depuse în curând, prin PNDL 2: „În prezent avem un proiect pentru asfaltări de drumuri săteşti şi uliţe de interes local pe o lungime de 13,5 kilometri şi construirea a cinci poduri, înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare în satul Olteanca, adică 20 de kilometri de reţea de apă şi 6 kilometri de canalizare, dar şi pentru modernizarea iluminatului public. Aceste proiecte au valori foarte mari şi sunt extrem de utile comunităţii”, a mai declarat primarul din Glăvile.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *