Zi: 12 august 2018
EDITORIAL: România este din nou cobaiul cuiva
Am asistat vineri seara la încă un miting confiscat în România, aşa cum au fost, de altfel, toate manifestaţiile de protest organizate până acum. Faptul că scenele violente petrecute în
Read MoreCentru medical nou, cu dotări de ultimă generaţie
Lungeşti, important centru rural din sudul judeţului va mai adăuga un edificiu social la zestrea acumulată în ultimii ani. Prin grija primăriei, un vechi spaţiu de dispensar
Read MoreTironel Tâmplărescu: „Simplificarea accesării fondurilor europene este esenţială”
Banii europeni pentru sate se încurcă în birocraţie Administraţia locală din Copăceni a reuşit accesarea fondurilor europene pentru dotarea căminului cultural din localitate, proiect întocmit din anul 2015. Investiţia constă
Read MoreAsfaltarea drumurilor şi crearea unor condiţii mai bune de trai, priorităţi pentru Frânceşti
Conducerea Primăriei Frânceşti va pune accent în perioada următoare pe modernizarea dispensarului uman, o lucrare în valoare de peste 460.000 de lei, cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării.
Read MoreDaniel Muşat: „De la fondurile europene ne-am luat adio”
Scăderea demografică este una dintre cauzele datorită căreia la Milcoiu nu se va atrage nici un proiect european, până în anul 2020. Astfel de comune sunt excluse de la finanţări
Read MoreProiectele primăriei Nicolae Bălcescu
Constantin Oprea spune că primul proiect pe care l-a accesat pentru localitatea Nicolae Bălcescu a fost introducerea reţelei de apă, fiindcă oamenii de aici cărau apa cu găleţile
Read MoreMălaia pregăteşte „Ziua comunei”
La sfârşitul acestei luni, respectiv în zilele de 31 august, 1 şi 2 septembrie, cetăţenii comunei Mălaia vor avea parte de multă distracţie şi voie bună, pentru că
Read MoreEnergeticianul a pornit ca din tun
Energeticianul s-a impus şi în runda a doua din acest sezon, de data aceasta cu 2-1 pe teren propriu cu ASU Politehnica. Formaţia lui Cristian Dulca a marcat două goluri
Read More
Comentarii recente