Gheorghe Melente: „Suntem mai vizibili cu investiţiile pentru că am realizat proiecte, nu am stat degeaba”

Primarul comunei Drăgoeşti, Gheorghe Melente a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare, în localitate. Comuna Drăgoeşti se numără printre localităţile beneficiare ale unor proiecte majore de modernizare a infrastructurii rutiere. Când vor începe lucrările de reabilitare a drumului judeţean care străbate localitatea, dar şi ce alte proiecte cu fonduri externe a reuşit să acceseze administraţia locală din Drăgoeşti, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: De curând aţi primit vizita reprezentanţilor ABA Olt şi a preşedintelui Consiliului Judeţean. Ce probleme a identificat ABA Olt pe raza localităţii?

 

Gheorghe Melente: Am tot depus documentaţii în ultimii zece ani pentru decolmatare şi asigurarea malului în aval de DJ 678, la podul de la Buciumeni, care se întâlneşte cu contracanalul de la baraj şi este colmatat 100%. Zilele trecute am avut plăcuta surpriză să primesc vizita domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, a directorului ABA Olt, Ştefan Prală şi a directorului RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu care au început, în colaborare cu noi, regularizarea gârlei din aval. Totodată, mergem cu pregătirea documentaţiei de regularizare şi în amonte, pentru că pârâul Geamănă, dacă nu se decolmatează, există pericolul să intre în satul Buciumeniă şi stăm mereu cu această teamă. Am mers pe teren cu reprezentanţii ABA Oltă să identificăm punctele nevralgiceă pentru că va fi nevoie de foarte mulţi bani să poţi regulariza o astfel de gârlă, care nici nu este în patrimoniul Drăgoeştiului.

 

Impact real: În ce stadiu se află proiectul de asfaltare cu fonduri guvernamentale?

 

Gheorghe Melente: Avem în jur de 70% din lucrare realizată. Tot proiectul implică 12 kilometri, şi am trecut de 8 kilometri. Noi avem înţelegere cu firma constructoare să lucreze cât ne permite vremea, deşi avem contractul de execuţie până în vara anului viitor. Nu vreau să mă bat cu pumnii în piept că vom termina anul acesta lucrarea, întâi se face asfaltarea, apoi rigole, şanţuri dalate şi podeţe. În momentul de faţă se asfaltează. Întâi am început cu porţiunile cele mai lungi, ce sunt mai uşor de făcut, după care am lucrat părţile din mijloc şi apoi le vom lua pe cele în pantă, care sunt mai greu de făcut, pentru că implică şanţuri betonate. Avem noroc de un constructor serios şi lucrarea este chiar apreciată. Am dus asfaltul până în vârful dealului pentru patru case, iar la limita cu Olanu beneficiază 80% din populaţia comunei Olanu.

 

Impact real: Suntem la jumătatea mandatului, sunteţi mulţumit de realizări?

 

Gheorghe Melente: În momentul în care sunt rezultate, atunci este normal să fii şi mulţumit. Anul trecut pe vremea aceasta nu ştiam încotro s-o mai apuc, a fost perioada în care trebuia să finalizăm documentaţia, să luăm avize. De exemplu aveam un proiect semnat la Bucureşti dar nu ne ieşeau avizele, şi tot aşa. Am reuşit să aducem fonduri în localitate, să dezvoltăm comun atât cu bani de la Guvern, cât şi cu fonduri europene. Poate cea mai importantă investiţie este aceasta, de modernizare a drumurilor comunale, care, odată finalizată, va pune la punct infrastructura rutieră în proporţie de 95%.

 

Impact real: Ce alte proiecte aveţi în derulare, în prezent, pe raza localităţii Drăgoeşti?

 

Gheorghe Melente: În prezent se lucrează la acest proiect, de regularizare a gârlei Geamănă şi se lucrează la modernizarea dispensarului uman, un proiect realizat cu fonduri din bugetul local. Am finalizat interiorul şi lucrăm la partea exterioară. Totodată, am predat amplasamentul şi începe lucrarea la proiectul privind construcţia din temelii a unui centru cultural, prin Compania Naţională de Investiţii. Zilele trecute s-a început decopertarea zonei unde va fi amplasat. Sunt zece lucrări de acest gen în România, şi a noastră este prima care începe. Are termen de finalizare 24 de luni, fiind o lucrare complexă. A durat destul de mult la scenariul de incendiu, documentaţie necesară înainte de a da ordinul de începere a lucrărilor. Cu toate acestea, suntem prima localitate din România din cele zece care mai au un astfel de proiect şi unde vor începe efectiv lucrările. Proiectul are o valoare de un milion de euro. Întâmpinăm şi noi o problemă, nu avem bani de cofinanţare a acestui proiect, sumă care se ridică la 15 miliarde de lei vechi. Probabil, în bugetul de anul viitor vom încerca să prindem o parte din aceşti bani. Totuşi suma este una mare, ţinând cont că întreg bugetul localităţii Drăgoeşti pe un an de zile este de 15 miliarde de lei vechi.

 

Impact real: Guvernul oferă posibilitatea împrumutului în Trezorerie pentru cofinanţarea proiectelor. Aţi luat în calcul această variantă?

 

Gheorghe Melente: Dacă facem împrumut, de unde să dăm înapoi aceşti bani? Noi mai avem de achitat şi ceva bani la asfaltări, şi pentru studiile de fezabilitate pe care le-am făcut în această perioadă. Să vedem bugetul de anul viitor, dacă va fi ca cel de anul acesta, ne vom descurca. Alte investiţii, fără lipsa de modestie, nu prea mai avem de făcut. Ne apucăm să finalizăm parcul din zona centrală, vom aduce un arhitect să ne dea câteva idei, să avem şi noi un centru civic modern. Apoi ne vom ocupa de cofinanţarea acestor proiecte aflate în derulare. Cel de-al patrulea proiect prevede amenajarea unui teren de sport sintetic la şcoală, un proiect derulat prin GAL. Proiectul tehnic este gata, şi l-am trimis spre avizare. În curând vom da ordinul de începere şi la acest proiect. Pe situaţii de urgenţă am primit 55.000 de lei pentru o alunecare de teren pe DC 45 şi am reuşit să o finalizăm şi pe aceasta.

 

Impact real: Ce informaţii ne aduceţi despre modernizarea drumului judeţean? Când vor începe efectiv lucrările?

 

Gheorghe Melente:  Modernizarea drumului judeţean a intrat în linie dreaptă, deja este în procedura de licitaţie. Eu cred că în 2019 vor începe, efectiv, lucrările. Am semnat tot ce înseamnă protocol de colaborare, le-am dat şi suprafaţa pentru deschiderea şantierului. Proiectul este finanţat din fonduri europene, şi este meritul Consiliului Judeţean, dar eu cred că şi noi, administraţia locală avem aportul nostru în acest proiect pentru că, pe lângă faptul că suntem printre beneficiari, vom fi implicaţi direct în derularea acestor lucrări. Proiectul este o capodoperă şi atunci Drăgoeştiul, Olanu, Galicea şi nu numai vor beneficia de această investiţie care se va realiza cu siguranţă, începând de anul viitor. Eu sunt un caz fericit, pentru că avem apă şi canalizare de-a lungul drumului judeţean, şi nu va mai fi nevoie de săpături, să stricăm drumul. Cred că vor începe lucrările dintr-un capăt şi probabil va fi din margine, de la Drăgoeşti. Drumul străbate pe o distanţă de 10 kilometri localitatea noastră şi, dacă se vor finaliza lucrările în doi ani, ar fi un lucru extraordinar.

 

Impact real: Ce aşteptări aveţi de la rectificarea bugetară din luna noiembrie, ultima din acest an?

 

Gheorghe Melente: Noi nici la rectificarea bugetară din luna septembrie nu am primit decât mărunţişuri, însă nici nu pot să condamn Guvernul, pentru că noi nu am fost vitregiţi de fonduri la început de an. Aş fi supărat dacă s-ar face rectificare pe investiţii şi Drăgoeşti nu ar primi bani, dar noi de fiecare dată am fost acolo. Sperăm ca, la următoarea rectificare bugetară să ţină cont şi de noi, şi să ne ajute. Noi am înaintat către Consiliul Judeţean o situaţie a cofinanţării necesară proiectelor şi vom vedea dacă vom primi ceva. Noi nu am sărit calul nici cu creşterea salariilor, suntem în limite decente. Suntem mai vizibili cu investiţiile pentru că am realizat proiecte, nu am stat degeaba. Acum, că avem şi partea de cofinanţare asta este, o vom acoperi eşalonat. Însă finanţarea de bază vine din fonduri externe.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *