Primarii vâlceni îşi cer drepturile, după ce Codul Administrativ a fost respins. Întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru elaborarea unui amendament

Mai mult de jumătate din primarii vâlceni au fost prezenţi astăzi, 14 noiembrie, la Consiliul Judeţean, la o întâlnire „informală” cu preşedintele Constantin Rădulescu. Se pare că iniţiativa, de altfel

Read More

Nouă proiecte majore, într-un an de mandat al primarului din Bujoreni  

  Din 2017 şi până în prezent, primarul social-democrat din Bujoreni a reuşit să obţină finanţare externă pentru nouă investiţii majore, care îşi vor găsi finalitatea în următorii doi ani.

Read More

EDITORIAL: Bătălia dreptei i-ar putea lăsa pe Iohannis şi PNL în offside

  Este clar că opoziţia are o problemă de imagine, în acest moment, generată de lipsa totală de imaginaţie şi de idei politice menite să-i ţină electoratul „acasă”. Semnalele politice

Read More

Ion Streinu: „Am pretenţia ca fiecărui cetăţean care intră în primărie, să-i fie rezolvată problema pe loc”  

În interviul acordat cititorilor ziarului Impact real, primarul din Şirineasa, Ion Streinu a făcut o succintă trecere în revistă a realizărilor şi nerealizărilor de la jumătatea mandatului său de primar.

Read More

Drumurile comunale, reabilitate cu fonduri guvernamentale

   Cu o documentaţie bine pusă la punct, Primăria Şirineasa a reuşit să obţină 520.000 de lei pentru zonele cele mai afectate, respectiv pentru lucrări de punere în siguranţă a

Read More

Doi ani de investiţii, la Şirineasa

Pentru că fondurile europene, zise nerambursabile, s-au dovedit mai mult o păcăleală pentru dezvoltarea localităţilor mici, cu dificultăţi mari în a accesare din cauza criteriilor impuse în ghidurile de finanţare,

Read More

Întâlnire de gradul zero la Obârșia Lotrului. Prefectul Florian Marin solicită implicare promptă a reprezentantilor CNAIR, pe drumurile naționale din Vâlcea

Marți, 13 noiembrie 2018, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a avut alături de prefecții județelor Hunedoara și Alba, o întâlnire la Obârșia Lotrului, în județul Vâlcea, cu conducerea CNAIR, reprezentată de către directorii

Read More

La Stroeşti se fac asfaltări cu bani din bugetul local

  Toma Ciolacu ne informează că, din economiile bugetului local, administraţia Stroeşti a reuşit să aloce fonduri pentru amenajarea trotuarelor pe o lungime de 400 de metri, pe ambele sensuri

Read More

La Copăceni se va achiziţiona un utilaj prin GAL

Localitatea Copăceni face parte din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Cerna Olteţ, în cadrul căreia sunt cuprinse încă 18 localităţi: oraşul Berbeşti, comunele: Copăceni, Cernişoara, Fârtăţeşti, Glăvile, Lădeşti, Livezi, Mateeşti,

Read More

Mihai Ionescu: „Am ridicat din temelii patru biserici noi, cu sprijinul comunităţii”

  Mihai Ionescu este primarul localităţii Cernişoara din anul 1992. Aflat la al şaptelea mandat, spune că aceşti ani au adus o atmosferă de permanenţă şi continuitate în localitatea pe

Read More