Patinoarul din centru își închide porțile pe 24 ianuarie și revine în decembrie 2020

Chiar dacă zăpada nu a dorit să ne onoreze cu prezența sa în această iarnă, patinoarul din centrul Râmnicului a reușit să bucure copiii care își doreau să patineze în această vară. Totuși, patinoarul Râmnicului se pregăteşte să îşi încheie misiunea din această iarnă: cele opt săptămâni de funcţionare contractate se vor încheia de Ziua Unirii Principatelor. Până în acest moment s-au bucurat de patinoar peste 15.000 de persoane, care au şi închiriat patine de la punctul administrativ al acestei facilităţi, la care se adaugă un număr semnificativ de copii care au folosit patinele proprii. Accesul pe patinoar a fost liber pentru copii, elevi şi studenţi, celelalte categorii de participanţi trebuind să plătească o taxă de 10 lei/oră, în care a fost inclusă şi închirierea patinelor. Patinoarul din Scuarul Mircea cel Bătrân va reprezenta principala atracţie şi la ediţia viitoare a Târgului „Decembrie Magic”, de la finele anului 2020.

Elena BUDI

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *