Campanie murdară la Vâlcea

Campania locală de alegeri din acest an a fost una dintre cele mai murdare de până acum, iar explicația este simplă: în sondajele de opinie PNL și PSD, principalele formațiuni politice de la nivel național au fost umăr la umăr, ceea ce a însemnat că fiecare dintre ele a dat din coate pentru a lovi adversarul cât mai rău la coasta sensibilă. Înjurăturile au fost la ordinea zilei în toate campaniile, eram deja obișnuiți cu ele, dar este prima dată când auzim că voluntarii unui partid au fost bătuți sau puși să lingă de pe jos, că se taie cauciucurile celui pe care nu vrei să-l vezi primar, sau că alegătorii care nu sunt de partea ta sunt loviți și târâți pe stradă.

Unii dintre primarii în funcție, și aici mă refer în special la prea-adulatul domn Gutău au cedat nervos numai la gândul că ar fi posibil să piardă la un moment dat felia de tort bugetar din mână, și au luat-o razna, mai ales că, în anumite cercuri, se dăduseră garanții că se va câștiga Primăria Râmnicului cu 70%. Tovarășii care fac asemenea promisiuni nefondate, și mai ales cei care le cred trebuie să țină cont, însă, de faptul că acest tip de alegeri, dintr-un singur tur dezavantajează clar partidele mici, oricât de mulși bani ar avea candidații acestora pentru a cumpăra sau a păcăli alegătorii. Lupta a fost strânsă, iar murdăriile au ajuns să afecteze inclusiv funcționarea normală a aparatului administrativ plătit din banii noștri, ai tuturor. Toți candidații, chiar și cei care știu că sunt în pericol de a pierde răsuflă acum ușurați, bucuroși că se termină această debandadă politică totală, care va arunca România într-un haos economic fără precedent, în următoarele luni.        

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *