Ion Streinu, învestit în funcţia de primar al localităţii Şirineasa: „Este o zi a responsabilităţii”

Primarul localităţii Şirineasa,  Ion Streinu a fost investit în funcţie, în cadrul unei şedinţe festive şi a declarat, după depunerea jurământului, că este un om de echipă, iar această echipă este formată atât din colegii săi din primărie, consiliul local, cat şi din cetăţenii comunei. Le mulţumeşte tuturor cetăţenilor şi spune că strategia administraţiei locale pentru dezvoltarea localităţii este una coerentă, cu proiecte concrete şi bine stabilite. El a punctat faptul că, la Şirineasa, administraţia va lucra pe aceeaşi linie, punând accent pe legalitate :

„Ţinând cont că am în spate un mandat, în primul rând voi continua ceea ce am început  şi voi pune mare accent pe ceea ce nu am reuşit să fac în mandatul trecut. Voi pune accent pe lucrările mari şi de interes, adică: înfiinţarea reţelei de gaze, asfaltarea drumurilor comunale, amenajarea trotuarelor, a locurilor de joacă promise pentru copii, extinderea iluminatului public, acolo unde  mai este nevoie şi tot ceea ce am promis. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor. Astăzi este o zi a responsabilităţii. Le spun să aibă răbdare, pentru că lucrurile nu se fac aşa uşor, iar la finele mandatului vor vedea dacă ce am promis  am şi realizat. Sunt primarul tuturor,  sunt un om de echipă, dar întotdeauna am cerut respectarea legii, şi o voi cere în continuare. Angajații  au înţeles acest lucru, prin urmare cu toţii vom merge pe această cale, iar lucrurile vor fi în sensul bun, şi în favoarea cetăţeanului”, a declarat primarul Ion Streinu.

Ion Streinu a câştigat cel de-al doilea mandat de primar al localităţii Şirineasa cu aproximativ 60% dintre voturile valabil exprimate. În noul mandat va avea majoritate în Consiliul Local, pe care şi-a construit-o cu partidele mici, iar viceprimarul este  în acest mandat  social-democrat.

 Procentul mare pe care cetăţenii i l-au acordat este o responsabilitate şi le mulţumeşte tuturor locuitorilor. Începe în forţă noul mandat, însă  un lucru este clar: la Primăria Şirineasa se va lucra în continuare respectând litera legii, iar în ceea ce priveşte investiţiile mai sunt multe de făcut în localitate, dar, în acest mandat, spune că se vor finaliza. Social-democratul şi-a adjudecat fără emoţii al doilea mandat de primar, chiar dacă Ion Streinu este primarul căruia nu i-a fost teamă că va pierde din electorat tăind ajutoare sociale la sânge, declarat că nu acceptă hoţii şi puturoşii, iar în primărie s-a respectat cu sfinţenie litera legii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *