Investitori turci, la Râmnicu Vâlcea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean cu reprezentanţii grupului industrial Coskunoz din Turcia, companie care investeşte circa 20 de milioane de euro în construcţia unei fabrici de componente auto, la Drăgăşani. „Pentru mine, ca preşedinte al CJ Vâlcea, este importantă dezvoltarea mediului economic, fiindcă orice investiţie care se realizează în judeţul Vâlcea înseamnă crearea de noi locuri de muncă pentru vâlceni. Sunt bucuros că am avut ocazia să îi întâlnesc şi că sunt eu cel care a semnat autorizaţia de construire pentru ultimele investiţii la fabrica de componente auto de la Drăgăşani. Le mulţumesc reprezentanţilor Coskunoz pentru că au ales să investească în judeţul nostru şi le urez mult succes în activitatea pe care o desfăşoară la Drăgăşani!”, a precizat Constantin Rădulescu. Preşedintele CJ Vâlcea s-a deplasat de asemenea la fabrica de la Budeşti a societăţii Faurecia, specializată în producţia de huse pentru scaune auto. „Le cunosc activitatea pe care o desfăşoară, fiindcă le-am fost alături încă de la început, din anul 2016, când a fost inaugurată fabrica de aici, care acum a fost extinsă. M-am implicat în înfiinţarea noilor rute de transport de care fabrica avea nevoie şi le voi acorda mereu, în condiţiile legii, sprijinul meu. Am discutat cu directorul Philippe Neiva despre planurile de viitor ale companiei şi am înţeles că există interes pentru creşterea numărului de angajaţi, de la 1.600, cât numără în prezent, până la 2.200”, a precizat Constantin Rădulescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *