Primarul din Stoileşti premiază excelenţa în educaţie şi răsplăteşte performanţa elevilor şi profesorilor

La Stoileşti, elevii sunt recompensaţi pe măsură pentru rezultatele lor şcolare. Fie că este vorba despre burse lunare de performanţă, de merit sau de studiu, dar şi despre burse sociale, sumele sunt cuprinse între 100 şi 140 de lei, în funcţie de categorie.

Primarul, dascăl de meserie, spune că în localitate sunt copii şi profesori cu care se poate mândri şi mai ştie că, în spatele acestor rezultate stă multă muncă, dar şi perseverenţă din partea elevilor de a fi cei mai buni. De aceea merită cu toţii întreaga apreciere pe care primăria o acordă educaţiei, fiindcă atât copiii, cât şi profesorii reprezintă o dovadă în plus că la Stoileşti se pune mare preţ pe educaţie, iar prin muncă se construiesc performanţe şi se împlinesc visuri.

„Copiilor le acordăm alocaţii şi 45 de burse de merit în valoare de 140 lei lunar. Avem alte 11 burse de studiu în valoare de 100 de lei lunar şi 22 de burse sociale în valoare de 100 de lei în fiecare lună. La final de an şcolar premiem elevii care obţin cele mai bune performanţe la evaluarea naţională. Prin urmare, în funcţie de rezultate îi şi premiem, şi am făcut acest lucru în fiecare an, atunci când am organizat Zilele comunei Stoileşti, fiindcă trebuie să fie cunoscuţi în sat şi lăudaţi cei care muncesc. Pe lângă aceste premii le acordăm tuturor primăvara câte un pom fructifer. Păstrăm tradiţia, acesta fiind al 9-lea an când dăruim 350 de pomi fructiferi copiilor. Astfel, la Stoileşti copiii care erau în clasa I în urmă cu opt ani astăzi au plantaţi 8 pomi fructiferi – caişi, piersici sau meri – iar anul acesta le-am dat copiilor gutui. Şi bunicul meu a fost primar şi la fel proceda primăvara, iar copiii de atunci, seniori astăzi, îşi aduc aminte cu drag şi prezintă pomul ca fiind cel al copilăriei lor. Este un lucru absolut minunat, fiindcă arborii plantaţi astăzi peste ani vor fi amintiri dragi şi de neuitat ale copilăriei”, a precizat primarul localităţii Stoileşti, Florin Ionescu.

Primarul Florin Ionescu duce copiii în excursii

Primarul Florin Ionescu ne dezvăluie că, în această perioadă, împreună cu cadrele didactice şi cu copiii din localitate au fost într-o excursie la Mănăstirea Prislop. După mai bine de un an de la pandemie, astfel de călătorii de agrement cu scopuri educative şi de recreere s-au reluat, şi asta fiindcă la Stoileşti este deja un obicei ca primarul să organizeze excursii care vor continua în vara aceasta şi cu cetăţenii din localitate. „Noi făceam astfel de ieşiri cu cetăţenii şi copiii din localitate, a devenit deja un obicei, numai că pandemia ne-a restricţionat aceste activităţi. După mai bine de un an de la debutul pandemiei am făcut prima ieşire cu copiii, dar cu mari restricţii. Facem astfel de călătorii pentru de a-i face fericiţi pe copii, dar şi localnicii din comună”, a declarat primarul localităţii Stoileşti.

La Stoileşti, şcolile pot concura cu cele din mediul urban

La Stoileşti funcţionează trei şcoli cu clasele I-VIII, două locaţii unde îşi desfăşoară activitatea elevii din învăţământul primar şi trei grădiniţe. Aici toate locaţiile sunt modernizate cu bani guvernamentali, cu fonduri europene sau din bugetul local şi pot concura cu cele din oraş. Ccursurile online s-au făcut fără nici o problemă, şi asta fiindcă primarul nu a aşteptat o secundă tabletele promise de la Guvern, găsind o soluţie rapidă, care s-a pliat cerinţelor copiilor în perioada de criză. În această perioadă, pentru şcoala din satul Geamăna şi corpul II al şcolii din satul Stoileşti administraţia locală urmăreşte deschiderea unui program de finanţare care să prevadă atragerea fondurilor pentru termoizolarea celor două locaţii.

„La Stoileşti îşi desfăşoară activitatea 300 de copii. În plan avem depunerea la PNRR sau pe un alt program care va apărea unui proiect pentru eficienţa energetică în ceea ce priveşte termoizolarea a două şcoli: şcoala din satul Geamăna şi corpul II al şcolii din satul Stoileşti. În localitate şcolile sunt modernizate, pot concura cu cele de la oraş, iar cursurile online s-au putut ţine fără probleme. Noi nu am depus nici un proiect pentru accesarea fondurilor europene privind achiziţionarea pachetului IT necesar copiilor şi cadrelor didactice pentru susţinerea orelor online. Nu am făcut acest lucru fiindcă mi-am dat seama că este o păcăleală, deoarece trebuia să le plătească primăriile, iar bani ar fi venit în anul bugetar 2021, fără termene, fără nimic. Neavând sursa de a plăti cash aceste pachet IT am găsit soluţia: operatorul de telefonie ne-a dat tabletele gratis şi noi plătim doar serviciul de internet, defalcat pentru o perioadă de 24 de luni. Este o soluţie căreia primăria îi face faţă, fiindcă am fi îndatorat foarte mult bugetul local în cazul în care ne angajam să plătim acele tablete cash. Însemna tot bugetul administraţiei locale. Mai mult, Guvernul a cerut în mod expres implicarea primarilor în campania de vaccinare şi mă voi implica, dar este bine că şi-a adus aminte de primari, de faptul că în ţară mai sunt şi primari din mediul rural, fiindcă, în mare parte, în ceea ce priveşte PNRR, fondurile merg către mediul urban, neţinând cont de faptul că în mediul rural trăieşte peste 40% din populaţia României şi au nevoie de drumuri, de canalizare, de apă sau iluminat public, nu doar de sarcini şi obligaţii date primarilor. Ar trebui să îşi aplece urechea asupra cetăţenilor din mediul rural, fiindcă sunt şi ei oameni”, a precizat primarul Florin Ionescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *