SCM scoate la vânzare abonamente pentru noul sezon

Clubul SCM Rm. Vâlcea scoate la vânzare începând cu finalul acestei luni abonamentele pentru noul sezon competițional, 2021-2022, valabile pentru campionat și EHF European League.

Ca în fiecare an, posesorii abonamentelor din Sala Sporturilor Traian din sezonul precedent au posibilitatea de a își păstra locurile. Întrucât în sezonul trecut nu au fost emise aceste carduri, posesorii abonamentelor din sezonul 2019/2020 își pot păstra locurile pentru acest an competițional. Astfel, în perioada 28-30 iulie, timp de trei zile, posesorii vechilor abonamente au posibilitatea să își achiziționeze noile carduri de acces pentru acest sezon.

Începând de luni, 2 august, abonamentele se vor vinde în regim normal. Acestea sunt disponibile pentru ambele tribune, I + II, în sectoarele A, B, C si E. Tariful general este 450 RON / abonament, care include accesul la toate jocurile care se vor disputa pe teren propriu, atât în competițiile interne cât si internaționale.

Pensionarii își pot procura abonamentele la tariful de 100 RON, într-un număr limitat de tichete. Accesul în Sala Traian se va face conform normelor în vigoare la data disputării meciurilor.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *