La Budeşti, principalele proiecte ale comunei sunt axate pe investiţii majore în dezvoltare

La Budeşti, Ion Vlădulescu are în plan un proiect care va schimba în totalitate imaginea localităţii prin amenajarea centrului civic, dar şi intrarea în localitate, o dată cu finalizarea proiectului care se axează pe infrastructura rutieră, privind modernizarea DJ 678. Nici investiţiile în educaţie nu sunt lăsate la o parte. Şcoala generală din Budeşti a fost modernizată în totalitate. Până la începerea noului an şcolar, unitatea de învăţământ va fi dotată cu mobilier nou, table interactive, cu sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct pe interneta pentru ca elevii care nu pot ajunge la cursuri din motive medicale să poată asista la ele: „Abia aştept să se finalizeze această investiţie, de modernizare a drumului judeţean fiindcă, după finalizarea lui, deja am luat în calcul o strategie de dezvoltare şi de modernizare a intrării în localitate. Pentru mine întotdeauna este loc de mai bine, şi acelaşi lucru îşi doresc şi cetăţenii. Acest lucru se va realiza, dar toate trebuie să se întâmple la timpului lor, fiindcă nu putem depăşi anumite etape ale unui proiect sau cronologia unor investiţii, fiindcă sunt tot felul de probleme peste care nu putem trece. Un lucru îmbucurător este acela că, în această perioadă, se va face recepţia la Şcoala gimnazială Budeşti. Va fi o şcoală care va putea concura cu cele din mediul urban, modernizată, extinsă şi urmează să fie dotată începând de la mobilier până la calculatoare. Şi în perioada următoare vom demara procedura de licitaţie pentru a amenaja întreaga incintă a Şcolii Budeşti, pe care sper să o finalizăm până la începerea noului an şcolar”, a precizat primarul localităţii, Ion Vlădulescu.

În această perioadă se lucrează pe DJ 678, pe tronsonul Budeşti, la aşternerea primului strat de asfalt. După finalizarea asfaltării urmează execuţia rigolelor, a podurilor şi podeţelor şi toate lucrările aferente acestei investiţii. Consiliul Judeţean este promotorul acestei investiţii, iar beneficiarii sunt locuitorii comunelor Drăgoeşti – Galicea – Budeşti. Drumul va fi modernizat pe întreaga sa lungime, de 38,55 kilometri.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *