Primarul din Şuşani pune accent pe educaţia copiilor

La Şuşani, tânărul primar Daniel Tudor are în plan înfiinţarea unui after-school pentru a oferi un mediu sigur, supravegheat, sprijin la teme şi o varietate de activităţi educative şi relaxante pentru cei mici. Astfel, cei care nu au posibilităţi materiale vor fi sprijiniţi în cazul în care vor să beneficieze de acest centru. Tot în sprijinul părinţilor, primarul s-a gândit că ar fi binevenit ca, în perioada vacanţei, să înfiinţeze şi o bibliotecă de vară: „Vacanţa de vara fără plictiseală”, cu activităţi pentru copii:

„Când se vor finaliza lucrările la şcoala din satul Râmeşti am în plan un proiect pe care l-am propus în perioada campaniei, privind înfiinţarea unui after-school chiar în incinta şcolii. Fac acest lucru fiindcă ştiu că sunt foarte mulţi părinţi care nu au posibilităţi materiale, iar acest sprijini va fi binevenit pentru toţi copiii. Prin urmare, cu ajutorul primăriei şi al şcolii vom susţine acest proiect. Părinţii vor găsi un sprijin real, fiindcă aici, cei mici îşi vor putea face temele îndrumaţi de dascăli şi vor primi şi o masă. Pentru această vacanţă, împreună cu administratorul, am propus un proiect pe perioada vacanţei: o biblioteca de vară, sub genericul „Vacanţă de vară fără plictiseală”, un proiect în parteneriat cu şcoala prin directorul Alina Vărzaru şi prin Biblioteca Publică Şuşani, reprezentată prin Nicola Mihaela, având ca scop realizarea de activităţi de valorificare a potenţialului copiilor din Şuşani. Este foarte importantă lectura pentru copii, dezvoltă posibilitatea de comunicare, fiind de fapt ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Cititul este esenţial, şi trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. La noi în localitate sunt copii care au acest potenţial, şi dorinţa de a citi, şi asta datorită dascălilor şi familiei. „Vacanţa de vara fără plictiseală” este un proiect educaţional propus pe perioada verii cu scopul de a alunga plictiseala celor mici şi de a le oferi activităţi de timp liber. Sunt alături de copii şi cadre didactice, cărora le mulţumesc. Copiii, cu sprijinul cadrelor didactice desenează, pictează şi citesc poveşti. Mă bucur că răspund pozitiv invitaţiei noastre copiii şi sper că, la finalul proiectului, toţi sa fie încântaţi ca şi-au petrecut vara fără plictiseală”, a punctat primarul localităţii Şuşani, Daniel Tudor.

Primarul din Şuşani pune accept pe educaţia copiilor şi are în plan identificarea fondurilor pentru crearea de oportunităţi pentru a se dezvolta din punct de vedere educaţional.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *