Administraţia locală din Budeşti investeşte în educaţie

La Budeşti, două proiecte importante se află în etapa de recepţie finală, astfel încât toţi elevii din Budeşti să beneficieze de cele mai bune condiţii la începutul noului an şcolar. Este vorba despre construcţia din temelii a clădirii pentru o nouă grădiniţă şi reabilitarea, modernizare şi dotarea Şcolii gimnaziale din localitate. Până la începerea noului an şcolar, unitatea de învăţământ va fi dotată cu mobilier nou, table interactive cu sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct pe internet, pentru ca elevii care nu pot ajunge la cursuri din motive medicale să poată asista la ele. Este o şcoală care poate concura cu cele din mediul urban: „Şcoala Gimnazială cu clasele V- VIII este o şcoală care a fost în proces de extindere, modernizare, reabilitare şi dotare. Urmează ca, în această perioadă să facem recepţia finală acestei investiţii. Şcoala va fi dotată începând de la mobilier şi până la întreg echipamentul IT de ultimă generaţie”, a precizat primarul Ion Vlădulescu.

Potrivit primarului, noua grădiniţă va avea program prelungit, fiind prima de acest fel din localitate: „Dorinţa mea este ca, la începutul anului şcolar, această grădiniţă să fie deja transformată şi utilată pentru o grădiniţă cu program prelungit, pentru că sunt foarte multe solicitări din partea cetăţenilor. De asemenea, în noua clădire va fi amenajat un cabinet stomatologic, iar toţi tinerii cu vârste până în 18 ani pot beneficia de consultaţii stomatologice gratuite”, a mai punctat primarul.

Celelalte şcoli şi grădiniţe din localitate sunt pregătite pentru reîntoarcerea elevilor în clase. La Budeşti, Ion Vlădulescu are în plan un proiect care va schimba în totalitate imaginea localităţii prin amenajarea centrului civic, dar şi intrarea în localitate, o dată cu finalizarea proiectului care se axează pe infrastructura rutieră, privind modernizarea DJ 678.Consiliul Judeţean este promotorul acestei investiţii, iar beneficiarii sunt locuitorii comunelor Drăgoeşti – Galicea – Budeşti. Drumul va fi modernizat pe întreaga sa lungime, de 38,55 kilometri

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *