Toma Peştereanu: „Are dreptate PSD când se grăbeşte acum cu o moţiune de cenzură”

Toma Peştereanu taxează scandalul de pe scena politică dintre partidele aflate la guvernare, subliniind faptul că România este puternic afectată de criza economică din cauza indolenţei guvernanţilor şi a măsurilor firave luate, care au condus ţara spre o cădere economică abruptă. Cel mai grav este faptul că debutul crizei a prins Guvernul în stadiul de negare, iar organele abilitate ale statului au lansat teza potrivit căreia criza nu ne va afecta, în timp ce premierul Florin Cîţu spunea repetitiv că România are creştere economică. Consecinţa a fost aceea că parcă au urmărit dinadins atingerea acestei buze a prăpastiei.

Acum, când a devenit evident că acest lucru se întâmplă, guvernanţii nu au o viziune unitară sau un plan de acţiuni pregătit pentru combaterea crizei. PNL şi-a dat „arama pe faţă, cel mai mult îi interesează miza luptelor politice din interior. Primarul spune că are dreptate PSD când se grăbeşte acum cu o moţiune de cenzură. Preţurile mari la energie, gaze şi la alimente, precum şi o depreciere a monedei euro au dus la inflaţie.

Sărăcie extremă în  mediul rural

În mediul rural sărăcia extremă o întâlnim la bătrânii singuri, fără copii, care nu mai pot munci pământul şi trăiesc din pensii foarte reduse. În

acest context, protecţia socială din cadrul primăriei trebuie să reprezinte un element stabilizator al cheltuielii publice. Primarul spune că lemnele de foc pentru iarna care bate la uşă sunt o mare problemă, iar preţurile sunt chiar duble la unele produse şi subliniază hăţişul din Codul Silvic, prin care nu li se permite proprietarilor să îşi taie salcâmii de pe terenurile agricole:

„Situaţia este destul de grea din punct de vedere al traiului, şi eu mă raportez la nevoile omului de rând. În primul rând vine sezonul de iarnă şi începem aceeaşi nebunie pe care o repetăm de fiecare dată, fiindcă trebuie făcut ceva cu Codul Silvic. Aici mă refer la oamenii care nu au lemne să se încălzească. Vin cetăţenii la primărie fiindcă vor să îi ajutăm, dar primăria are posibilităţi reduse. Un alt lucru care ne creează destule probleme este faptul că oamenii nu pot să îşi taie lemnele de pe terenurile agricole decât după ce îndeplinesc toate procedurile impuse de lege. Acestea sunt o întreagă nebunie, inclusiv eu am păţit-o, fiindcă aveam un salcâm pe un teren agricol care trebuia tăiat şi a trebuit să vină pădurarul sau brigadierul să marcheze lemnul, să intre într-un sistem, şi apoi să vină din nou pădurarul când ridici lemnele, să îşi dea avizul, care şi acesta necesită timp. Este un sistem greoi, un sistem care pe omul de rând îl pune în dificultate. Eu am ştiut să fac toţi aceşti paşi pentru a tăia un lemn de pe terenul agricol-arabil, ce formulare să completez, fiindcă lucrez toată ziua cu documente, dar ce fac bieţii oameni care de multe ori stau luni întregi aşteptând pădurarul să vină să marcheze? Mulţi sunt bătrâni şi bolnavi, şi există riscul să moară de frig în casă. Acestea sunt problemele reale cu care ne confruntăm noi, cei din mediul rural. Nu au înţeles un lucru: ei guvernează pentru omul de rând. Are dreptate PSD când se grăbeşte acum cu o moţiune de cenzură”, a precizat primarul Toma Peştereanu.

Toma Peştereanu: „Realitatea este că economia României spre în prăpastie”

Primarul acuză Guvernul, spunând că a aruncat ţara într-o criză politică majoră doar pentru interesele proprii, în cel mai prost moment, când românii plătesc facturi duble la energie şi gaze, iar milioane de părinţi, bunici şi copii continuă să trăiască la limita sărăciei, în vreme ce preţurile cresc galopant.

„Plătim facturi duble la energie şi gaze, preţurile cresc galopant, costurile pentru materialele de construcţii sunt de neimaginat, dar, cu toate acestea, premierul Florin Cîţu spune în mod repetat că România are creştere economică. Norocul meu este că primăria nu mai are lucrări în derulare în localitate, fiindcă, în celelalte localităţi, constructorii nu reuşesc să continue lucrările. Ultimul proiect este cel pentru asfaltarea drumului comunal care leagă localitatea Costeşti de comuna Bărbăteşti. Creşterile de preţuri ne vor pune în genunchi, fiindcă veniturile românilor sunt cele din 2019, nu au crescut. Oamenii trăiesc de azi pe mâine şi foarte curând nu vor avea bani să îşi mai plătească facturile, iar acest lucru este cel mai grav. Cu toate acestea ei nu văd, în viziunea lui Cîţu românii o duc bine, există creştere economică. Sună bine, nu? Realitatea este că economia României merge spre  prăpastie, şi cred că lumea nu va mai rezista prea multă vreme”, a punctat primarul Toma Peştereanu.

Primăria Costeşti a venit în sprijinul cetăţenilor privind reînnoirea contractelor cu CEZ, şi asta pentru că, la Horezu era un singur punct de lucru pentru depunerea dosarelor şi acesta era deschis pentru public doar miercurea. Astfel, peste 300 de contracte au fost scanate, xeroxate şi trimise pe email, eliminând necesitatea deplasării la ghişee, dar şi statul la cozi interminabile.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *