An: 2017
Samson și-a reziliat acordul cu Clinceni
Nigerianul Samson Nwabueze (29 ani) s-a despărţit de Academica Clinceni, pentru care a jucat în 19 partide pentru Academica în prima parte a sezonului, echipa ilfoveană reusind să ierneze pe
Read MoreHCM, locul 2 la Cupa Consiliului Județean Sălaj
Cu două victorii și un eșec, HCM Rm.Vâlcea a ocupat locul 2 la turneul amical disputat în perioada 28-29 decembrie, la Zalău. Joi, în prima zi de la Cupa Consiliului
Read MoreMoş Crăciun a venit la Consiliul Judeţean Vâlcea cu 70 milioane euro bani europeni
Fondurile au fost repartizate de Ministerul Fondurilor Europene pentru modernizarea drumurilor din județul Vâlcea Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica şi directorul ADR
Read MoreDJST Vâlcea a premiat cei mai buni sportivi și antrenori ai anului
Direcția Județeană de Sport și Tineret Vâlcea a organizat marți, la Paradis Royal, Gala Sportului Vâlcean, prilej cu care au fost premiați cei mai buni sportivi și antrenori ai anului
Read MoreNicolae Sărdărescu: „Vom reduce taxele şi impozitele, practic le vom duce la nivelul anului 2014”
Primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare, precum şi priorităţile în materie de proiecte, pentru anul
Read MoreConsilierii municipali au aprobat desfiinţarea liceelor Henri Coandă şi Oltchim
Învăţământul din Rm Vâlcea va trece printr-o reorganizare serioasă, începând cu anul şcolar 2018-2019. Administraţia locală condusă de Mircia Gutău a întocmit un proiect de hotărâre care cuprinde mai multe
Read MoreMoş Crăciun vă veni cu daruri pentru copiii şi bătrânii din Bărbăteşti
De Sărbători, administraţia locală din Bărbăteşti a pregătit o serie de surprize localnicilor. Ca în fiecare an, primarul Constantin Bănacu, împreună cu Consiliul Local vor oferi cadouri celor aproape 250
Read MorePe 22 Decembrie, Moş Crăciun va veni la Stoeneşti
A devenit deja o tradiţie ca Moş Crăciun să vină mai întâi în comuna Stoeneşti. Încărcat cu daruri pentru cei mici şi nu numai, Moş Crăciun vă poposi în centrul
Read MoreVasile Cocoş: „Salariaţii vor simţi beneficiile trecerii contribuţiilor sociale obligatorii în salariul brut lunar, începând cu 1 ianuarie 2018″
De curând, deputatul vâlcean Vasile Cocoş a susţinut o declaraţie politică în Parlamentul României, prin care a ţinut să-i liniştească pe salariaţii din România spunândcă măsură luată de Guvern privind
Read MoreActivitate intensă la Apavil Centru Vest
SC APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în perioada 02 – 08 decembrie 2017 o serie de activităţi în întreaga arie de operare. PROBLEME PUNCTUALE . Au fost
Read More
Comentarii recente